Pe urmele unui asasinat istoric

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cercetătorii intenţionează să-l deshumeze pe unul dintre cei mai controversaţi regi ai Suediei. Este vorba de Carol al XII-lea, care a fost ucis în 1718, în timp ce conducea o campanie de

Cercetătorii intenţionează să-l deshumeze pe unul dintre cei mai controversaţi regi ai Suediei. Este vorba de Carol al XII-lea, care a fost ucis în 1718, în timp ce conducea o campanie de cucerire a Norvegiei. Cu ajutorul tehnologiei moderne, experţii suedezi speră să dezlege, după câteva secole, unul dintre marile mistere ale istoriei naţionale.

Întrebarea care îi frământă de foarte multă vreme pe istoricii şi cercetătorii din Suedia este: a fost Carol al XII-lea al Suediei ucis de norvegieni sau a fost asasinat de către unul dintre oştenii săi? Pentru a elucida misterul, experţii ştiinţifici au luat hotărârea să-l exhumeze. Se crede că acest rege războinic a devenit nepopular, deoarece i-a condus pe suedezi într-o serie de "aventuri" militare în străinătate, în timp ce ţara a pierdut controlul asupra unor teritorii proprii.

Din această cauză, unii istorici înclină spre varianta că ar fi putut fi ucis de către un suedez. "Există un interes istoric în stabilirea răspunsului la întrebarea <> , spune Ştefan Jonsson, profesor de la Institutul Regal de Tehnologie din Stockholm, unul dintre cercetătorii care speră să obţină permisiunea de a scoate rămăşiţele pământeşti ale monarhului din mormântul în care se află (într-o biserică din Stockholm).


O superstiţie protectoare de regicid


Cercetătorii dau asigurări că metodele moderne vor putea stabili cu siguranţă cine este autorul crimei. Profesorul Jonsson subliniază că, în vremea în care a trăit Carol al XII-lea, exista o superstiţie potrivit căreia regele nu putea fi ucis cu un glonţ obişnuit.

Dacă unul dintre oştenii lui cu rang înalt l-ar fi ucis, ar fi trebuit să folosească un nasture de aramă, de la o uniformă suedeză, în loc de glonţ, pentru a fi sigur că regele va muri, spun specialiştii. Carol al XII-lea este o figură pitorească în istorie.

I-a plăcut războiul şi, pe parcursul multor campanii pe care le-a iniţiat, a îndurat aceleaşi privaţiuni ca şi soldaţii săi, dormind pe pământ şi purtând haine militare simple. Uniforma pe care a purtat-o în momentul în care a murit, în Norvegia, se află în prezent într-un muzeu din capitala Suediei.


La începutul domniei, Carol al XII-lea a condus campanii militare de mare succes. Cea mai dezastruoasă decizie pe care a luat-o a fost invadarea Rusiei în 1708.

Mai multe pentru tine:
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Amenințări fantomatice: cum site-urile ruse alarmează populația despre invazia NATO: „Moartea României: distrugerea Bucureștiului este o reacție adecvată”
Prințul William și Prințesa Kate au uimit în ”Saint Tropez-ul pârtiilor”: „Asta e adevărata lor față”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie