Pe urmele lui Mao Zedong. Conducerea Partidului Comunist Chinez pregăteşte al treilea mandat al preşedintelui Xi Jinping

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pre;edintele Chinei, Xi Jinping

Comitetul Central al Partidului Comunist Chinez (PCC) s-a reunit luni, la Beijing, într-o sesiune de patru zile dedicată adoptării unei rezoluţii care să îi permită preşedintelui Xi Jinping un al treilea mandat de şef al statului.

Rezoluţia considerată "istorică" de comuniştii chinezi are doar două precedente, în 1945 şi 1981, într-un secol de existenţă a partidului.

Documentul urmează să rezume "marile realizări şi experienţele istorice" ale PCC şi va consolida puterea lui Xi înaintea Congresului din toamna anului viitor.

Actualul conducător al partidului şi statului chinez ar fi primul care obţine un al treilea mandat, după Mao Zedong, fondatorul Chinei comuniste.

Agenţia oficială de presă Xinhua l-a caracterizat pe Xi (68 de ani) drept un "om hotărât şi de acţiune, cu gândire şi sentimente profunde, care a primit o moştenire şi îndrăzneşte să inoveze, un om cu viziune de viitor şi hotărât să muncească neobosit". 

Mai multe pentru tine:
Trei zodii termină această săptămâna în forță. Norocul le surâde din plin, bunăstare și bogății pe bandă rulantă pentru acești native
Un obiect unic pe teritoriul fostei provincii romane Dacia, descoperit la Turda
„Nu vine Potopul lui Noe și nici Sfârșitul Lumii”. Specialiști în climatologie consideră că s-a ajuns la panică, în loc să se explice fenomenele
Premierul polonez nu este interesat să-l predea Germaniei pe suspectul ucrainean responsabil de exploziile în cazul Nord Stream
Cod roșu de ploi torențiale în București. La ce oră începe potopul, potrivit meteorologilor
Alimentul care nu trebuie să lipsească din farfuriile românilor. Dr. Virgiliu Stroescu îl recomandă în fiecare zi: „Ne curăță și ne vindecă tot organismul”
Soacră mare la 92 de ani! Actrița Joan Collins și-a condus unicul fiu la altar
Octavian Ursulescu rupe tăcerea. Ce relație era, de fapt, între Alexandru Arșinel și Stela Popescu? Mulți îi credeau soț și soție: „Un cuplu sudat numai pe scenă”
Eduard, un copil de 10 ani, crescut de bunici și abandonat de părinți, luptă pentru viață! A vomitat sânge și are nevoie de o operație urgentă la inimă. AJUTĂ ȘI TU!
Regele Charles, mișcare istorică neașteptată, prima dată în 1428 de ani! Suveranul a numit o femeie în acest post cheie pentru Marea Britanie
Femeile care au înfruntat foamea, frica și moartea: adevărul despre cum a distrus Uniunea Sovietică Moldova anilor ’40