Patruzeci şi şapte de persoane condamnate pentru acte teroriste, executate în Arabia Saudită

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Patruzeci şi şapte de persoane care au fost condamnate pentru plănuirea sau comiterea de acte teroriste, ce au vizat civili şi forţe ale securităţii, au fost executate în Arabia Saudită, a anunţat sâmbătă Ministerul de Interne saudit, citat de publicaţia Al Arabiya.

Potrivit comunicatului Ministerului de Interne, cei 47 de bărbaţi au fost condamnaţi pentru că au adoptat ideologia radicală "takfiri", s-au alăturat organizaţiilor teroriste şi au fost implicaţi în acte criminale comise în Arabia Saudită şi în statele din vecinătate.

Printre cei executaţi s-a aflat şi clericul şiit proeminent Nimr al-Nimr, care s-a opus regimului ţării, fiind condamnat la moarte în octombrie 2014 pentru "port de arme" şi "lipsă de obedienţă faţă de suveran" de un tribunal din Riad. Nimr al-Nimr a fost arestat în iulie 2012, iar doi dintre militanţii săi au murit în confruntările generate de arestarea sa.

Cei mai mulţi dintre condamnaţii executaţi au fost implicaţi într-o serie de atacuri comise de organizaţia teroristă Al-Qaida, în perioada 2003-2006, în care au murit cetăţeni saudiţi şi străini, precizează Ministerul de Interne saudit.

Dintre cei executaţi, 45 erau cetăţeni saudiţi, iar alţi doi proveneau din Ciad şi Egipt, potrivit unei liste cu cei executaţi publicată de Agenţia Saudi Press. Cei 47 de bărbaţi au fost executaţi în 12 regiuni din ţară, a precizat Ministerul de Interne.

Mai multe pentru tine:
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Horoscop 19-25 decembrie. Taurii sunt puși în fața unei decizii, risc de pierderi pentru Săgetători
Presupusul iubit al Rodicăi Stănoiu dezvăluie, în sfârșit, adevărul despre relația lor. Marius Calotă spune cine moștenește averea de milioane de euro VIDEO
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”