Patru morți și trei răniți grav după ce două elicoptere s-au ciocnit în zbor în Australia VIDEO

0
Publicat:

Două elicoptere au intrat luni în coliziune în zbor în apropierea aşa-numitei Coaste de Aur a Australiei, provocând moartea a patru persoane şi rănirea gravă a trei, au anunţat autorităţile.

Două elicoptere s-au ciocnit în apropierea aşa-numitei Coaste de Aur a Australiei FOTO Profimedia

A fost declanşată o anchetă pentru a stabili cauzele accidentului petrecut pe litoralul foarte frecventat al Gold Coast, în sud-estul regiunii australiene Queensland, transmite Agerpres.

În imaginile difuzate de televiziuni pot fi văzute rotoarele unui elicopter pe un banc de nisip în apropierea ţărmului Coastei de Aur. În proximitate, un elicopter este răsturnat în nisip, potrivit canalului public ABC.

Celălalt aparat de zbor pare în mare parte intact la locul accidentului, care se află în apropierea parcului marin Sea World.

Cele două aparate "au intrat în coliziune", unul s-a prăbuşit şi celălalt a aterizat "pe bancul de nisip, chiar alături de parcul Sea World", a declarat inspectorul Gary Worrell, de la poliţia din Queensland. Coliziunea s-a produs înainte de ora 14.00, când au fost alertate autorităţile.

"În consecinţă, patru persoane şi-au pierdut viaţa astăzi" şi "alte trei sunt într-o stare critică în spital", a mai adăugat el în cadrul unui briefing la faţa locului.

Cauzele exacte ale coliziunii nu sunt cunoscute, dar se pare că un elicopter era pe cale să decoleze când celălalt ateriza, potrivit lui Worrell.

Elicopterul care a reuşit să aterizeze şi-a pierdut parbrizul, în timpul ce celălalt s-a prăbuşit şi s-a răsturnat, a precizat poliţia.

Operaţiunile de salvare au fost complicate de locul accidentului, pe un banc de nisip, a notat inspectorul.

El a subliniat însă că trecătorii s-au grăbit să-i scoată pe pasageri din aparatul a cărei carlingă s-a răsturnat.

"Membri ai publicului şi ai poliţii au încercat să scoată persoanele (din elicopter) şi au început să acorde primele îngrijiri", a adăugat poliţistul, care le-a mulţumit "tuturor celor care au ajutat şi au permis conducerea acestor persoane pentru a beneficia de îngrijiri de urgenţă".

După accident, un elicopter galben de salvare a aterizat la faţa locului, în timp ce zeci de salvatori s-au răspândit pe teren, potrivit imaginilor difuzate de televiziuni.

Mai multe nave de salvare şi de poliţie s-au mobilizat, gata să intervină în apropierea bancului de nisip plin de resturi de la cele două elicoptere.

Biroul australian de securitate a transporturilor a anunţat deschiderea unei anchete asupra accidentului, prezentat drept "o coliziune în zbor".

Anchetatorii sunt aşteptaţi la faţa locului pentru a examina epavele, a cartografia locul şi a recupera elemente ale anchetei, precizează biroul într-un comunicat.

Biroul a făcut un apel la martori care este posibil să fi văzut coliziunea în zbor sau care ar deţine imagini.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Proxenetism la Palat? Ducesa i-a oferit lui Jeffrey Epstein o femeie „singură și cu un corp grozav”. Nici fiicele ei n-au scăpat
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Horoscop 17 februarie. Fecioarele simt nevoia de retragere, oportunități de dezvoltare profesională pentru Pești
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani