Păţania unui american arestat în Dubai pentru posesie de droguri consumate în SUA

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO EPA-EFE

Un american care a necesitat spitalizare în Dubai în timpul unei vizite profesionale ar putea fi închis după ce medicii arabi au descoperit în urina sa urme de marijuana, pe care nu o consumase însă în Emiratele Arabe Unite, relatează The Independent.

Peter Clark, 51 de ani, a ajuns în Dubai pe 24 februarie pentru a se interesa de studiouri de înregistrare, potrivit  Detained in Dubai, un site creat de avocata sa, Radha Stirling.

El a suferit însă o criză de pancreatită şi a solicitat serviciile de urgenţă din Dubai. La analize i s-au detectat urme de haşiş,  rezultat care în Dubai înseamnă posesie pasibilă de pedeapsa cu închisoarea.

Personalul a anunţat autorităţile, astfel că pe 3 martie bărbatul a fost arestat şi închis, fără a i se acorda asistenţă medicală şi fără a primi medicamente, după spitalizare, susţine acesta acuzând o detenţie într-o celulă infestată cu purici. Pe 6 martie a fost eliberat, iar de atunci aşteaptă într-o cameră de hotel să fie contactat de autorităţi pentru a-şi afla soarta, scrie The Independent. Dacă e găsit vinovat, acesta ar putea primi o sentinţă de trei ani de închisoare.

Peter Clark a înregistrat un clip în care îşi expune chinul îndurat: „Am slăbit foarte mult, de când sunt aici am fost privat de duş, alimente, apă şi somn”.

Avocata sa precizează într-un comunicat: „Aplicarea arbitrară a legilor în Emiratele Arabe Unite, ca şi absenţa unor consecinţe legale previzibile ar putea însemna că Peter poate fi închis câţiva ani, deşi a fumat marijuana legal (în SUA - n.red). Char şi dacă în cele din urmă va fi dovedit nevinovat, poate fi târât într-un proces lent şi costisitor.

Emiratele Arabe Unite nu ar trebui să pună sub acuzare vizitatori pentru comportamente  care au avut loc în afara ţării. Peter nu a comis nicio infracţiune în Dubai. Este clar că Emiratele Arabe Unite ar trebui să facă modificări în legislaţia lor de combatere a drogurilor astfel încât străinii să nu fie persecutaţi inutil”.

Clark a subliniat că nu a adus, consumat sau cumpărat droguri din Dubai, ci a consumat haşişul înainte de a pleca din Las Vegas, unde locuieşte.

Mai multe pentru tine:
Un tezaur roman, ascuns timp de 8 ani, după ce a fost descoperit cu un detector de metale
Cauza morții medicului Ștefania Szabo, găsită fără viață în Spitalul de Urgență Buzău. Prima ipoteză plauzibilă și reacția Colegiului Medicilor
Cine este regele care avea cel mai bizar fetiș în dormitor. Nu ”ierta” nicio parteneră
La șase luni de la naștere, Jennifer Lawrence a luat o decizie radicală: „Sânii mei...”
Mirabela Grădinaru, criticată de stiliști pentru că ar fi confundat Sfințirea Catedralei cu o… înmormântare: „Nu apari cu doliu pe cap! Nu ești la funeraliile Reginei Elisabeta!” Ce au spus despre Gigi Becali
Ce tranzacții suspecte a descoperit Libra Bank în conturile AUR. Ce plăți s-au făcut către patronul Realitatea PLUS, unde Simion și Georgescu sunt lăudați excesiv
Sindicatul Europol acuză folosirea ilegală a camerelor de supraveghere pentru cercetarea polițiștilor
Ziua în care Biserica a deschis porțile doar pentru personalități. De ce oamenii de rând n-au avut acces în interior la slujba de sfințire a picturii Catedralei Neamului VIDEO
Directorul unei școli s-a stins din viață subit, la 35 de ani. Cutremurător ce mesaj a transmis înainte de moarte: „Lupți pentru 5 minute de viață”
O contabilă din Kenya a ajuns femeie de serviciu în România și trăiește cu frică. „Mi-e teamă în fiecare zi să nu fiu...”
Tragedia unei tinere care a murit la nici 30 de ani. A vrut să devină mamă, deși medicii i-au interzis. „N-am mai văzut atâția oameni la o înmormântare”