Paradisul tropical din Bali, ameninţat de erupţia unui vulcan: „Este o chestiune de ore“ INFOGRAFIE

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Muntele Agung din Insula Bali, un vulcan activ, înalt de 3.031 metri, manifestă un nivel fără precedent al activităţii seismice, iar erupţia sa „este o chestiune de ore“, avertizează Centrul vulcanologic din Indonezia. Peste 75.000 de locuitori din zonă au fost evacuaţi, de sâmbătă încoace, după ce toată săptămâna trecută sute de seisme vulcanice minore au zguduit Muntele Agung şi întreaga insulă.

Activitatea vulcanică s-a intensificat la începutul acestei săptămâni: luni au fost înregistrate nu mai puţin de 844 de seisme vulcanice, iar marţi numai până la jumătatea zilei s-au produs peste 400.

„Trebui să fim foarte atenţi, pentru că acest tip de cutremure indică o mişcare a magmei şi un risc crescut de erupţie“, a declarat pentru „the Guardian“ Devy Kamil Syahbana, seismolog la Centrul indonezian pentru vulcanologie şi averizări de risc geologic. Kasbani, şeful Centrului vulcanologic, a declarat presei locale că, dacă seismele continuă, erupţia „este o chestiune de ore“.

Un precedent sumbru

„De când se efectuează măsurători, nu s-a înregistrat niciodată un asemenea nivel ridicat al energiei sau al seismicităţii pe Muntele Agung“, precizează Syahbana.

Problema este însă că măsurătorile de la Muntele Agung au început să fie făcute abia după erupţia catastrofală din 17 martie 1963, care a ucis peste 1.500 de oameni, după ce câteva sate au fost distruse de râurile de lavă.

Încă 200 de persoane au fost ucise de torentele de noroi vulcanic formate de ploaia torenţială care a urmat erupţiei. O a doua erupţie, survenită pe 16 mai, a ucis alte 200 de persoane.

Şi, pentru că înainte de dubla erupţie din 1963 nu se făceau măsurători, vulcanologii sunt lipsiţi de posibilitatea de a face analogii şi au mari dificultăţi în a prezice probabilitatea sau iminenţa unei noi erupţii în prezent.

Singurul lor indiciu e cules din memoria localnicilor, care îşi amintesc că erupţia din 1963 a fost precedată de o frecvenţă crescută a cutremurelor. 

Evacuaţi la rude

Autorităţile indoneziene au instituit încă de vineri seară nivelul de alertă maxim, după o creştere abruptă a activităţii seismice, apoi au stabilit o zonă interzisă, pe o rază de 9 până la 12 kilometri în jurul vulcanului, cerând populaţiei să părăsească acest perimetru.

Cei peste 75.000 de localnici evacuaţi din acest perimetru şi din zonele învecinate au fost găzduiţi de rudele lor din  alte oraşe, sau în primăriile şi sălile de sport din nouă districte ale insulei. 

Preşedintele indonezian Joko Widodo urma să viziteze câteva dintre aceste tabere de refugiaţi în cursul zilei de marţi.

Statele Unite, Marea Britanie, Australia şi alte câteva ţări au emis avertismente de călătorie, atenţionându-şi cetăţenii de iminenţa erupţiei, care ar putea provoca evacuări şi perturbări ale traficului aerian. Insula indoneziană Bali este un paradis tropical care atrage între 2,5 şi 2,9 milioane de turişti străini în fiecare an.

Mai multe pentru tine:
Top plite încorporabile 2026 ⭐ 4,5+ de pe eMAG: Descoperă modelele perfecte pentru bucătării moderne și gătit fără griji
Ce se întâmplă în fiecare noapte într-un lift din Cluj, la ora 3:17. Locatarilor le este frică să-l folosească. „Cineva era acolo cu mine. În colț. Respirând greu. Dar nu-l vedeam”
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Pretențiile de divă ale lui Meghan Markle. Ce a cerut ca să revină în Marea Britanie
Boala care a ucis-o pe fiica lui Freedie Mercury la doar 48 de ani
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile