Papa Francisc îndeamnă, în al optulea său mesaj de Crăciun, la „fraternitate“ şi la „vaccin pentru toţi“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto EPA EFE

Papa Francisc a insistat vineri, în mesajul său tradiţional de Crăciun, asupra ”nevoii de fraternitate” în această periadă de pandemie şi a pledat cu forţă ca vaccinurile împotriva covid-19 să fie ”accesibile tuturor”, relatează AFP.

”În acest moment istoric, marcat de criza ecologică şi de grave dezechilibre economice şi sociale, agravate de pandemia (noului) coronavirus, avem nevoie, mai mult ca niciodată de fraternitate”, subliniază Suveranul Pontif.

El îndeamnă la o fratermitate concretă - în afara familiei, etniei, religiei, limbii sau culturii, în cel de-al optulea mesaj de Crăciun, pe care l-a citit în palatul apostolic, pentru a evita ca o mulţime să se adune în Piaţa Sfântul Petru, în contextul în care Italia este în carantină de sărbători.

Apelul său la solidaritate se aplică ”mai ales persoanelor celor mai fragile, bolnavilor şi tuturor celor care, în această perioadă, au rămas fără serviciu sau sunt în mare dificultate din cauza consecinţelor economice ale pandemiei, dar şi femeilor care, timp de luni de izolare, au fost supuse unor violenţe domestice”.

Evocând descoprirea vaccinurilor şi apariţia loc ca nişte ”raze de speranţă” într-o ”perioadă de obscuritate şi incertitudine”, el subliniază că aceste raze ”trebuie să fie accesibile tuturor”.

”Noi nu putem permite ca naţionalismele închise să ne împiedice să trăim ca o adevărată familie umană, aşa cum suntem”, declară Francisc.

”Nu putem nici să lăsăm virusul individualismului radical să ne învingă şi să ne facă indiferenţi faţă de suferinţele celorlalţi fraţi şi surori”, subliniază el.

Papa consideră că ”legile pieţei şi brevetele de inveţie” nu trebuie să facă legea în ”sănătatea omenirii”.

El le cere, astfel, liderilor statelor, întreprinderilor şi organismelor internaţionale ”să promoveze cooperarea şi nu concurenţa şi să caute o soluţie pentru toţi: vaccinuri pentru toţi, mai ales pentru cei mai vulnerabili şi cei mai nevoiaşi în toate regiunile lumii”.

Visul fraternităţii împotriva inegalităţilor socio-economice - opus adesea ”dogmei neoliberale” - constituie o temă-far de aproape opt ani a pontificatului papei argentinian.

Însă ea a devenit deosbit de prezentă în discursurile sale de la începutul pandemiei covid-19, şi mai ales odată cu publicarea, în octombrie, a unei lungi pledoarii în acest sens, Enciclica "Fratelli tutti" (”Toţ fraţi”).

Vineri, Papa s-a gândit şi la întâlnirile dificile în familie, o ocazie să le sublinieze importanţa.

”Mă gândesc în acest moment la familii: la cele care azi nu se pot reuni, dar şi la cele care sunt obligate să rămână acasă”, declară el în mesajul său.

”Fie ca acest Crăciun să fie pentru toţi ocazia redescopririi familiei ca leagăn al vieţii şi credinţei, un loc de iubire primitor, de dialog, al iertării, solidarităţii fraterne şi bucuriei împărtăşite, o saursă de pace pentru toată omenirea”, a spus Papa înainte să ureze un ”Crăciun fericit tuturor!”.

Mai multe pentru tine:
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Rețeta delicioasă a Andreei Ibacka de ruladă de pui la cuptor: „Se prepară la fel ca o omletă”. Este sănătoasă și perfectă pentru gusturile copiilor
Un colos se retrage definitiv din România. Toate magazinele au fost vândute, iar transferul către noul proprietar a început
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați
Noile imagini cu Kate Middleton ne întristează: e dureros s-o vezi cât a slăbit. Picioarele au ajuns la fel de subțiri ca mâinile
Ingredientul care îți îmbolnăvește creierul, dacă îl consumi după masă
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG