Pandemia de COVID-19. Beijingul a intrat în carantină, în urma unor contaminări cu noul coronavirus

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Prima reintroducere a carantinei în capitala chineză după valul covid-19 din iunie şi iulie

Beijingul a plasat marţi în izolare zece sectoare, în districtul Shunyi, în nord-estul oraşului - o primă reintroducere a carantinei în capitala chineză după valul covid-19 din iunie şi iulie, relatează Reuters. Beijingul a înregistrat 19 contaminări pe plan local şi trei cazuri asimptomatice, de la 18 decembrie, când au fost descoperite primele cazuri.

Majoritatea persoanelor infectate cu noul coronavirus se află în districtul Shunyi, care le-a interzis livratorilor să intre în cartiere rezidenţiale începând de marţi.

Între aceste zone plasate în carantină se află o zonă industrială, şase sate şi trei clădiri, a anunţat un oficial municipal.

Numărul noilor contaminări rămâne mic în capitală, faţă de nivelul din iunie şi iulie, însă autorităţile locale au consolidat măsuri vizând oprirea răspândirii virusului, care s-a intensificat în trei districte, în care au fost testaţi mi de locuitori.

”Măsurile de prevenţie şi de control ale covid-19 impuse de către oraş este necesar să aibă loc în regim de urgenţă”, a subliniat un purtător de cuvânt al capitalei chineze.

Executivul local a anulat adunări la scară mare - evenimente sportive, la temple şi anumite sărbători anuale.

Beijingul a anunţat duminică faptul că suplimentează  numărul ramelor de metrou, în vederea unei mai bune repartizări a călătorilor în ele şi că limitează la 75% capacitatea locurilor de spectacol şi divertisment.

Concerte şi spectacole cu lumini de Anul Nou au fost anulate, iar instituţiile şcolare au interzis accesul persoanelor din afară.

Odată cu apropierea Anului Nou lunar - în februarie -, oficiali din capitală îndeamnă locuitorii să nu părăsească oraşul în timpul vacanţei, care începe luna viitoare, cu două săptămâni mai devreme în cazul elevilor şi unor liceeni.

Mai multe pentru tine:
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Irinel Columbeanu s-a botezat, înainte de Sărbători. Fostul milionar și-a schimbat religia la 68 de ani: „E cea mai importantă decizie din viața lui”
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Strigătele de disperare ale lui Dani Cek și ale Părintelui Lungu: „Azi-noapte nu am dormit. Nu am închis un ochi”
Zi excelentă pentru o zodie de foc! 15 decembrie aduce noroc, reușite și vești bune pentru acești nativi
Îngroziți și întristați! Mesajul transmis de Prințul și Prințesa de Wales. Ce i-a îndurerat peste măsură pe William și Kate
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor