Palestinienii vor un calendar şi un cadru internaţional pentru relansarea negocierilor de pace cu Israelul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele palestinian Mahmoud Abbas, care s-a întâlnit sâmbătă la Paris cu secretarul de stat american John Kerry şi ministrul francez de externe Jean-Marc Ayrault, şi-a exprimat dorinţa ca orice relansare a procesului de pace din Orientul Mijlociu să se înscrie într-un calendar şi într-un cadru de supervizare internaţională, a indicat un înalt responsabil palestinian, potrivit AFP.

"Avem nevoie de un calendar pentru negocieri, de un calendar pentru punerea lor în aplicare şi de un cadru internaţional pentru garantarea aplicării oricărui eventual acord", a declarat negociatorul-şef palestinian, Saëb Erakat, într-o conferinţă de presă la Paris.

Preşedintele Autorităţii Palestiniene a avut întrevederi "extrem de constructive" cu John Kerry şi apoi cu Jean-Marc Ayrault, a precizat Erakat.

"El a reiterat sprijinul nostru deplin pentru iniţiativa franceză care vizează organizarea unei conferinţe internaţionale până la sfârşitul anului", a declarat el, insistând asupra faptului că eforturile franceze, americane şi egiptene nu sunt în niciun caz "contradictorii".

"Toate aceste eforturi vizează relansarea procesului de pace şi ajungerea la o soluţie cu două state (israelian şi palestinian). Ele sunt complementare", a estimat negociatorul palestinian.

"Ele reflectă conştientizarea de către comunitatea internaţională că actuala stare de fapt nu este durabilă", a spus el, insistând pe necesitatea de a fi oprită colonizarea israeliană pentru a garanta 'credibilitatea' oricărui proces de pace.

Franţa încearcă în prezent să pună pe picioare până la sfârşitul anului o conferinţă internaţională pentru a relansa procesul de pace israeliano-palestinian, aflat într-un punct mort după eşecul din aprilie 2014 al ultimei iniţiative americane.

Însă Israelul respinge orice cadru internaţional şi susţine că îşi doreşte negocieri directe cu palestinienii.

Mai multe pentru tine:
„M-a lovit atât de puternic”! Celebra vedetă face dezvăluiri cutremurătoare la 53 de ani
Fashion Days Black Friday 2025 – ultimele ore de reduceri de până la 90%. Transformă-ți outfitul în cel mai spectaculos mod, cu opere de artă
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Nu-l iartă nici după moarte?! Mariana Moculescu refuză să meargă la înmormântarea fostului soț! Unde și când va fi înmormântat maestrul?
Gestul șocant al Marianei Moculescu față de Horia Moculescu, chiar când acesta se afla pe patul de moarte: „Solicit să fie interzis!”
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: Top televizoare cu cele mai mari reduceri, de până la 5.000 de lei și calitate premium pentru living și dormitor
Ce i-a provocat unei jurnaliste cancer intestinal la 44 de ani? Nu fuma, nu bea și avea o greutate normală
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Promoții de iarnă PetMax: Suplimente veterinare esențiale pentru câini și pisici cu reduceri de până la 69%
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană