Pakistan: Cinematografe incendiate din cauza filmului antiislam, 15 răniţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Două cinematografe din oraşul Peshawar, în nord-vestul Pakistanului, au fost incendiate, vineri, de manifestanţi furioşi din cauza difuzării pe Internet a unui film american antiisilam, a anunţat poliţia, citată de AFP. Cel puţin 15 persoane au fost rănite,printre care trei poliţişti.

Două cinematografe din oraşul Peshawar, în nord-vestul Pakistanului, au fost incendiate, vineri, de manifestanţi furioşi din cauza difuzării pe Internet a unui film american antiislam, a anunţat poliţia, citată de AFP.

Un manifestant a fost rănit de focurile de armă trase de un agent de securitate de la unul dintre cinematografe, care a deschis focul asupra mulţimii ce a devastat şi incendiat sala, a declarat pentru AFP un oficial din cadrul poliţiei, Gohar Alir.

Aproximativ 250 de manifestanţi s-au îndreptat ulterior spre un al doilea cinematograf, Shama, care difuzează filme considerate indecente de către unii radicali, pe care, de asemenea, l-au devastat şi incendiat.

Ciocniri minore s-au produs şi la Rawalpindi, potrivit unui fotograf AFP aflat la faţa locului.

Măsurile de securitate au fost întărite în principalele oraşe din Pakistan vineri, decretată zi de sărbătoare naţională în onoarea Profetului Mahomed, ca reacţie la polemica declanşată de difuzarea filmului antiislam "Inocenţa musulmanilor".

"Mii de poliţişti şi paramilitari au fost desfăşuraţi în zone sensibile ale oraşului în scopul sporirii securităţii", a declarat pentru AFP Roshan Shaikh, administratorul cu rangul cel mai înalt din Karachi (sud), unde manifestaţiile violente în faţa consulatului american au provocat moartea unei persoane la începutul săptămânii.

În capitala Islamabad, magazinele erau închise, iar poliţia şi armata patrulau în apropiere de palatul prezidenţial şi de zona în care se află numeroase ambasade, între care cea a Statelor Unite şi cea a Franţei.

Autoritatea de telecomunicaţii a blocat liniile telefonice mobile în principalele oraşe ale ţării. "Am primit ordinul autorităţilor de a suspenda serviciile în intervalul 7.00-18.00 cu scopul de a asigura securitatea populaţiei", a anunţat un responsabil al unei companii telefonice.

Întreruperea liniilor telefonice mobile complică teoretic organizarea manifestaţiilor paralele şi împiedică în special detonarea de la distanţă a bombelor plasate, de exemplu, într-o mulţime sau într-un vehicul.

Statele Unite difuzau vineri spoturi publicitare în urdu, limba naţională a Pakistanului, pe diferite posturi de televiziune din ţară, în scopul de a calma furia manifestanţilor.

Washingtonul a cheltuit 70.000 de dolari pentru a difuza aceste spoturi publicitare în care administraţia americană se distanţează de filmul realizat în Statele Unite în urmă cu peste un an.

Pe de altă parte, ONU şi ambasadele le-au dat dispoziţie angajaţilor lor să lucreze de acasă în această zi de manifestaţii.

Mai multe pentru tine:
Câți ani de închisoare riscă Artanu, pentru agresiune sexuală?! Îndemnul avocatei Dalina Terzi pentru victimă: „Fetelor le e rușine, cedează psihic”
Nu i-a citit niciodată fiicei „Cenușăreasa”, iar acum a interzis complet internetul în casă!
27 octombrie, ziua în care, în 1916, s-a încheiat cea de-a doua bătălie de la Oituz. Victoria importantă a trupelor române
Artistul internațional care nu și-a mai văzut de trei ani copilul diagnosticat cu autism, născut din relația cu o româncă. Dezvăluiri uluitoare despre ultima lor întâlnire! „Copilul striga la ușă disperat: Tati, tati!”
Ce nu s-a văzut la sfințirea Catedralei! Becali a pupat mătăniile, Băsescu a pupat blondele
Ipotezele șocante privind craniile bizare de la capătul lumii. Un expert crede că este vorba despre altă specie
Mama măsura XS, fiicele cu siluete... lumești. Regina Letizia, superbă, dar îngrijorător de slabă la Premiile Prințesa de Asturia
Ziua în care Biserica a deschis porțile doar pentru bogați și personalități. De ce oamenii de rând n-au avut acces în interior la slujba de sfințire a picturii Catedralei Neamului VIDEO
Radu Mazăre, viață de lux în Madagascar. Cum arată resortul fostului primar al Constanței. Bungalow-uri generoase, cu vedere spre Oceanul Indian
Ce tranzacții suspecte a descoperit Libra Bank în conturile AUR. Ce plăți s-au făcut către patronul Realitatea PLUS, unde Simion și Georgescu sunt lăudați excesiv
Legenda Grasei de Cotnari: Vița nobilă a Moldovei, un dar de la Matia Corvinul