Pădurea Amazoniană, în flăcări: Papa Francisc se declară preocupat pentru „plămânul vital“ al planetei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Papa Francisc s-a arătat îngrijorat, duminică, după tradiţionala rugăciune Angelus, cu privire la incendiile care devastează Pădurea Amazoniană, „acest plămân vital pentru planeta noastră“, scrie AFP.

„Suntem preocupaţi pentru vastele incendii care se dezvoltă în Pădurea Amazoniană. Acest plămân de pădure este vital pentru planetă“, a spus Suveranul Pontif în faţa unei mulţimi de credincioşi adunaţi în Piaţa Sfântul Petru. 

Papa, care organizează în această toamnă o conferinţă mondială despre Amazon, i-a îndemnat pe cei 1,3 miliarde de catolici de pe planetă să „se roage pentru că, graţie angajamentului tuturor, aceste incendii să fie stinse cât mai repede posibil“. 

Papa Francisc, ales în martie 2013, s-a întâlnit în luna mai cu şeful indigen Raoni, venit să alerteze Europa cu privire la despădurirea bazinului râului Amazon. Şeful poporului nomad kayapo a căutat să strângă un milion de euro pentru a proteja rezervaţia Xingu din Brazilia. 

Papa a denunţat atunci exploatarea Pădurii Amazoniene prin „interese mari economice internaţionale“.  

În ianuarie 2018, Suveranul Pontif, în vârstă de 82 de ani, a vizitat Puerto Maldonado, un sat din sud-estul statului Peru, înconjurat de jungla amazoniană, unde a convertit mii de peruani indigeni, brazilieni şi bolivieni. El a condamnat „puternica presiune a marilor interese economice care râvnesc la petrol, gaze, păduri, aur, monoculturi agroindustriale“. 

Convenţia din octombrie îi va fi dedicată acestei păduri care ocupă 43% din suprafaţa Americii de Sud şi unde trăiesc aproape trei milioane de indigeni.

Biserica Catolică este conştientă de istoria sângeroasă de evanghelizare a Americii latine în secolul al XVI-lea şi recunoaşte că nu a tratat întotdeauna cu prespect popoarele din Amazonia. Dar astăzi este angajată în numeroase proiecte prin care ajută popoarele amazoniene să îşi păstreze obiceiurile şi identitatea, notează AFP.

Mai multe pentru tine:
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
O zodie își schimbă destinul la final de iarnă. După o perioadă apăsătoare, scapă de problemele grele și plânge de fericire. Norii se risipesc, iar speranța începe să prindă contur
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Diferența dintre mazărea congelată și cea la borcan. Care e mai sănătoasă
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete