ONU protestează pe lângă Israel după creşterea numărului de incursiuni în Liban

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Reuters

Naţiunile Unite au anunţat marţi că au cerut Israelului să înceteze survolarea Libanului, care s-a intensificat în ultimele zile, în urma raidurilor israeliene în Siria, relatează AFP.

FINUL (Forţa interimară a ONU în Liban) a protestat oficial pe lângă autorităţile israeliene, după ce a constatat de o săptămână o intensificare a survolurilor Libanului de către avioanele militare israeliene, a anunţat purtătorul de cuvânt al ONU, Martin Nesirky.

Aceste survoluri constituie „o încălcare a suveranităţii Libanului şi a rezoluţiei 1.701 a Naţiunilor Unite“, care prevede o încetare a focului în urma incursiunii militare israeliene la sud de Liban în 2006.

Suntem la curent cu preocupările exprimate de Guvernul libanez în această privinţă“, a declarat el presei. FINUL „a protestat ferm“ pe lângă armata israeliană, „cerându-i să înceteze survolurile“.

Israelul a desfăşurat vineri şi duminică două atacuri aeriene în Siria, care au vizat arme destinate mişcării libaneze Hezbollah, generând temeri privind o ripostă din partea Hezbollah.

Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Diferența dintre mazărea congelată și cea la borcan. Care e mai sănătoasă
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
O zodie își schimbă destinul la final de iarnă. După o perioadă apăsătoare, scapă de problemele grele și plânge de fericire. Norii se risipesc, iar speranța începe să prindă contur