ONU: Peste 200 dintre femeile salvate din mâinile Boko Haram în Nigeria sunt însărcinate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fondul ONU pentru populaţie (UNFPA) a anunţat că aproximativ 214 dintre cele 687 de femei şi fete salvate până în prezent din mâinile organizaţiei islamiste Boko Haram , de armata nigeriană din Pădurea Sambisa, sunt însărcinate. Violenţa sexuală este parte a unei "tactici a terorii" practicată de această grupare extremistă, susţine un raport al ONU.

Autorităţile din Nigeria au eliberat 234 de femei şi copii ostatici ai grupării Boko Haram în zona acesteia de acţiune, în nord-estul ţării, din pădurea care se întinde pe 60.000 de metri pătraţi, apoi alte 160 şi 234 vineri. 

Adresându-se presei în Lagos, directorul executiv al UNFPA, profesorul Babatunde Osotimehin a declarat: "Ca urmare, după ce am descoperit că magnitudinea provocării pe teren este uriaşă şi nu sunt resurse umane suficiente pentru a-i face faţă, am cerut asistenţă străină în resurse umane pentru a contribui la procesul de recuperare a acestor femei şi fete".

Osotimehin a declarat că asistenţa necesară pentru fetele şi femeile eliberate va include între altele, asistenţă psiho-socială şi antitraumatică. "Nu există nicio îndoială că aceste femei şi copiii lor au trecut prin foarte multe de când au fost răpite şi vor fi necesare multe eforturi pentru a le oferi sprijinul psiho-social de care au nevoie pentru a se integra în viaţa reală", a remarcat el. 

Potrivit lui, începând de sâmbătă, "multe dintre ele au fost supuse unor teste pentru diverse boli, inclusiv SIDA, iar aproximativ 214 dintre cele examinate se află în diverse stadii de sarcină".

Directorul UNFPA a dezvăluit că agenţia ONU a fost în prima linie pentru a oferi resursele umane şi materiale necesare şi a antrenat personal în aşteptarea întoarcerii femeilor răpite în nord-est. 
 

Violenţa sexuală, parte a unei "tactici a terorii" practicată de grupările extremiste, susţine un raport al ONU. Grupări extremiste precum Statul Islamic (SI), în Siria, sau Boko Haram, în Nigeria, recurg din ce în ce mai mult la violenţele sexuale ca la o "tactică a terorii" faţă de populaţia civilă, după cum a subliniat ONU, într-un raport recent,  citat de  AFP.

Un raport anual, redactat de serviciul responsabil al Naţiunilor Unite pentru violenţele sexuale în conflictele armate, include pe lista neagră a organizaţiilor acuzate de astfel de practici organizaţii ca Statul Islamic, Boko Haram, Frontul al-Nosra, shebabii somalezi, precum şi alte nouă armate sau miliţii.

„Anul 2014 a fost marcat de informaţii profund sfâşietoare despre violuri, afaceri de sclavie sexuală şi despre căsătorii forţate, de care se fac vinovate grupările extremiste, uneori ca parte a unei tactici a terorii“ în Siria, Irak, Nigeria, Somalia sau Mali, a declarat Zainab Bangura, reprezentantul special al secretarului general al ONU pe probleme legate de violenţa sexuală în conflictele armate.

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Proxenetism la Palat? Ducesa i-a oferit lui Jeffrey Epstein o femeie „singură și cu un corp grozav”. Nici fiicele ei n-au scăpat
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Horoscop 17 februarie. Fecioarele simt nevoia de retragere, oportunități de dezvoltare profesională pentru Pești