ONU anchetează dacă Siria şi Coreea de Nord cooperează în secret la dezvoltarea armelor chimice. Două convoaie au fost interceptate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Două convoaie provenind din Coreea de Nord şi destinate unei instituţii din Siria implicate în programul de arme chimice al regimului Bashar al-Assad au fost interceptate în ultimele şase luni, arată un raport confidenţial al ONU privind încălcările sancţiunilor impuse regimului comunist de la Phenian.

Raportul, care a fost pus în cursul acestei luni pe masa Consiliului de Securitate al ONU, nu oferă niciun detaliu despre data exactă, locul şi conţinutul celor două convoaie.

„O comisie (de experţi ai ONU, n. red.) anchetează în prezent dacă există o cooperare între Siria şi Coreea de Nord în privinţa armelor chimice şi rachetelor balistice, interzisă“ de comunitatea internaţională, au scris experţii în raportul de 37 de pagini consultat luni de Reuters.

„Două state membre (ONU, n. red.) au interceptat convoaie cu destinaţia Siria. Un alt stat membru a informat comisia că are motive să creadă că mărfurile erau transportate în cadrul unui acord al KOMID cu Siria“, notează experţii.

Korea Mining Development Trading Corporation (KOMID), un exportator de arme nord-coreean, figurează încă din 2009 pe lista neagră a Consiliului de Securitate al ONU. În 2016, doi reprezentanţi ai KOMID în Siria au fost la rândul lor puşi pe lista neagră a ONU.

„Destinatarii erau organisme din Siria desemnate de Uniunea Europeană şi Statele Unite ca fiind societăţi paravan pentru Centrul sirian de studii şi cercetări ştiinţifice (CERS)“, implicat în pogramul de arme chimice al puterii de la Damasc, precizează experţii ONU.

Mai multe pentru tine:
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Locul spectaculos din România care rezistă la 126 de ani după ce a fost construit în Franța. Ce mistere ascunde cel mai impunător viaduct de pe Valea Oltului
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Averea lui Cristi Chivu, afectată de investiții neinspirate. În ce situație se află acum antrenorul lui Inter
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”