ONU acuză regimul Assad de efectuarea a trei atacuri cu clor şi avertizează asupra unui „coşmar umanitar fără precendent în Siria“ în cazul bătăliei pentru Idlib

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Urme ale unui atac cu clor în Ghouta de Est FOTO EPA-EFE

ONU acuză regimul de la Damasc că a efectuat trei atacuri cu clor în acest an şi avertizează că o intervenţie militară în Idlib „va declanşa un coşmar umanitar fără precedent în Siria“.

Într-un raport publicat miercuri, ONU acuză regimul condus de Bashar al-Assad că a lansat în acest an trei atacuri chimice, între care unul în provincia în Idlib (nord-vest).

Potrivit ONU, 39 de atacuri chimice au fost efectuate în total în Siria de la începutul războiului în 2011, 33 dintre ele fiind lansate de trupele lui Assad.

ONU consideră aceste atacuri drept crime de război.

Utilizarea clorului ca armă este interzisă de Convenţia privind Armele Chimice, un act ratificat de Siria.

„Un coşmar umanitar fără precedent în Siria“

În contextul publicării acestui raport şi unor intense bombardamente ale aviaţiei militare ruse în Idlib, secretarul general al ONU Antonio Guterres a cerut Rusiei, Iranului şi Turciei să protejeze civilii.

„Combaterea terorismului nu-i absolvă pe beligeranţi de obligaţiile impuse de dreptul internaţional. Lansez un apel clar către toate părţile, implicate direct sau indirect, în special celor trei, şi anume Iran, Rusia şi Turcia, să depună toate eforturile pentru a găsi soluţii pentru protejarea populaţiei civile. Menţineţi serviciile esenţiale, cum ar fi spitalele. Asiguraţi respectarea deplină a dreptului umanitar internaţional“, a declarat şeful ONU, citat de Reuters.

În opinia sa, Siria riscă să treacă prin cea mai mare catastrofă umanitară de la începutul războiului, soldat deja cu peste 350.000 de morţi.

Bătălia pentru Idlib „va declanşa un coşmar umanitar fără precedent în conflictul din Siria şi aşa devastator“, a spus Guterres.

Aproximativ trei milioane de persoane locuiesc în Idlib, jumătate dintre ele refugiindu-se aici din alte zone de conflict din Siria. Printre ele ar mişuna aproximativ 10.000 de rebeli, în mare parte membri ai grupării jihadiste Hayat Tahrir al-Sham (HTS), fosta aripa siriană a Al-Qaida.

Avertismente cu privire la atacuri chimice

Potrivit ambasadorului Rusiei la ONU, Vasili Nebenzia, în Idlib „nu este vorba de o operaţiune militară, ci de o operaţiune antiteroristă“.

Statele Unite şi Franţa au avertizat că vor ataca obiective militate ale regimului Assad dacă va folosi arme chimice în Idlib.

Ruşii susţin însă că rebelii din Idlib pregătesc atacuri chimice şi intenţionează să le comită pentru a le pune pe seama lui Assad.

Erdogan: „Nu putem lăsa apoporul sirian la mila lui Assad“

Provincia Idlib, situată la graniţa cu Turcia, reprezintă ultimul mare bastion rebel din Siria. Bashar al-Assad intenţionează să preia controlul total asupra acestei provincii, iar aviaţia militară rusă a început să pregătească terenul pentru o intervenţie terestră a trupelor loiale preşedintelui sirian.

Peste 30.000 de persoane şi-au părăsit locuinţele de la reluarea bombardamentelor în Idlib acum o săptămână, potrivit ONU.

În acest context, preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a exprimat îngrijorări în privinţa unui nou aflux de refugiaţi dinspre Siria.

„Obiectivul unei ofensive a regimului în Idlib ar consta în atacuri oarbe pentru anihilarea opoziţiei de acolo şi nu o campanie autentică sau eficientă împotriva terorismului“, este de părere Erdogan.

„Nu putem lăsa poporul sirian la mila lui Bashar al-Assad“, a insistat liderul de la Ankara într-un editorial publicat în Wall Street Journal.

Mai multe pentru tine:
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Destinații spectaculoase din România, ferite de aglomerație: „Recomand cu căldură”. Sunt perfecte pentru o escapadă de weekend
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Bani murdari pentru fetele lui tata! S-a aflat de unde aveau Prințesele Beatrice și Eugenie bani pentru stilul lor de viață luxos
Cum arată un prânz gratuit pentru turiștii blocați în Dubai. O româncă a fost impresionată: „Mâncarea e foarte bună!” VIDEO
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”