Omul care a revendicat atentatul contra jurnaliştilor de la Charlie Hebdo a fost ucis în Yemen

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Şeful grupării Al-Qaeda din Peninsula Arabică, Nasser al-Ansi, a fost ucis în urma loviturilor aeriene ale coaliţiei din Yemen. Fiul său şi mai mulţi jihadişti au fost omorâţi în acest raid.

Al-Qaeda în Peninsula Arabică (AQPA) a anunţat joi că unul dintre liderii săi, Nasser bin Ali al-Ansi, care a revendicat atentatul împotriva Charlie Hebdo, a fost ucis în urma unui raid al armatei americane, potrivit SITE Intelligence Group, citat de Reuters.

Fiul mai mare al lui Nasser al-Ansi şi alţi jihadişti au fost ucişi de asemenea în acest raid, precizează SITE, care monitorizează activităţile online ale organizaţiilor teroriste. Aceste informaţii încă nu au putut fi verificate, potrivit Reuters. Al-Ansi ar fi fost ucis în aprilie, la Al Mukalla, în sudul Yemenului.

Nasser al-Ansi a revendicat în numele AQPA atentatul împotriva Charlie Hebdo, comis la 7 ianuarie şi soldat cu 12 morţi, afirmând că atacul a avut loc la ordinul liderului Al-Qaeda, Ayman al-Zawahiri, pentru a-l "răzbuna" pe profetul Mahomed, după ce revista satirică franceză a publicat caricaturi cu profetul.

Guvernul Statelor Unite oferă recompense în valoare totală de 20 de milioane de dolari în schimbul unor informaţii despre patru bărbaţi pe care-i prezintă drept lideri ai grupării Statul Islamic (SI), ale căror nume au fost introduse pe o listă de suspecţi căutaţi, relatează BBC News online.

Cei patru sunt Abd al-Rahman Mustafa al-Qaduli, Abu Mohammed al-Adnani, Tarkhan Tayumurazovich Batirashvili şi Tariq Bin-al-Tahar Bin al Falih al-'Awni al-Harzi.

Numele lor au fost introduse pe lista cu suspecţi căutaţi prin programul "Recompense pentru justiţie".

Statul Islamic a revendicat marţi atacul comis duminică la expoziţia de caricaturi cu Mahomed din Texas.

"Doi soldaţi ai califatului" au comis atacul de la centrul Curtis Culwell, lângă Dallas, a anunţat marţi postul de radio al-Bayan al grupării jihadiste.

Ayman al-Zawahiri, primul pe listă

Departamentul de Stat american oferă o recompensă în valoare de şapte milioane de dolari în schimbul unor informaţii despre al-Qaduli, pe care-l prezintă drept liderul SI cu cel mai înalt rang, care s-a alăturat iniţial filialei reţelei teroriste Al-Qeida în Irak.

Pentru informaţii despre al-Adnani şi Batirashvili, Guvernul american oferă recompense în valoare de câte cinci milioane de dolari, iar pentru al-Harzi de până la trei milioane de dolari.

Al-Adnani este prezentat ca fiind purtătorul de cuvânt oficial al Statului Islamic, Batirashvili drept comandantul pe teren în nordul Siriei, iar al-Harzi şeful atacatorilor sinucigaşi ai grupării.

Statul Islamic a cucerit porţiuni vaste în estul Siriei şi nordul Irakului, pe care le-a proclamat califat şi le impune locuitorilor acestor zone o interpretare extrem de dură a legii islamice (sharia).

Departamentul de Stat american acuză reţeaua teroristă SI de încălcarea sistematică a drepturilor omului - inclusiv de comiterea unor execuţii în masă, violuri şi masacrarea unor copii.

Cea mai mare sumă oferită prin programul "Recompense pentru Justiţie" - de până la 25 de milioane de dolari - îl vizează pe Ayman al-Zawahiri, care a fost numit lider al reţelei teroriste Al-Qaeda în iunie 2011, după ce forţe speciale americane l-au eliminat pe Osama ben Laden, în mai, în Pakistan.

Guvernul american oferă, de asemenea, până la zece milioane de dolari în schimbul unor informaţii despre liderul reţelei teroriste Statul Islamic Abu Bakr al-Baghdadi.

Gruparea a afirmat marţi, într-un buletin de ştiri difuzat pe postul său de radio al-Bayan, că expoziţia de caricaturi de la Garland a prezentat "imagini care-l înfăţişează negativ pe profetul Mahomed".

Acest concurs a oferit un premiu în valoare de 10.000 de dolari unei caricaturi a profetului. Caricaturizarea lui Mahomed este denunţată ca ofensatoare de către musulmani.

Ambii atacatori au fost ucişi prin împuşcare de către un ofiţer de poliţie, după ce au deschis focul, în apropierea centrului Curtis Culwell, lângă Dallas, unde se desfăşura evenimentul.

Oficiali americani au declarat ulterior că se îndoiesc de implicarea directă a grupării în atacul din Texas.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate