Oficial ONU: Reacţia autorităţilor libaneze la avertismentele occidentale referitoare la necesitatea reformelor este dezamăgitoare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Guvernul libanez a demisionat în urma protestelor.

Reacţia liderilor politici libanezi la avertismentele occidentale referitoare la necesitatea reformelor a fost deseori dezamăgitoare, a declarat luni Jan Kubis, coordonator special al ONU pentru Liban, transmite Reuters.

Oficialii americani şi francezi care au vizitat Beirutul după explozia devastatoare care s-a produs în capitala libaneză pe 4 mai, soldată cu 178 de morţi, mii de răniţi şi pagube materiale semnificative, au spus că au avertizat foarte clar că nu vor susţine financiar ţara dacă liderii nu vor combate corupţia şi managementul defectuos.

Oficialii reprezintă Grupul de Sprijin Internaţional (ISG) pentru Liban, din care fac parte Naţiunile Unite, Statele Unite, Franţa şi Marea Britanie.

”Ambasadorii ISG au discutat astăzi, cu mare îngrijorare, despre agravarea crizei generale din Liban”, a scris pe Twitter Jan Kubis.

Acesta a spus că au fost transmise autorităţilor şi liderilor politici libanezi îngrijorări dure, iar răspunsurile lor au fost deseori destul de dezamăgitoare.

”Aşteptările comunităţii internaţionale sunt binecunoscute – fără reforme urgente care necesită un sprijin politic larg Libanul nu poate conta pe niciun bailout”, a scris oficialul ONU pe Twitter.

Apelul este similar cu cele ale puterilor occidentale, inclusiv al preşedintelui francez Emmanuel Macron şi al subsecretarului american pentru Afaceri Politice, David Hale, care au vizitat Beirutul.

Guvernul libanez, care şi-a anunţat demisia în urma demonstraţiilor şi contestărilor apărute după explozie, a extins starea de urgenţă din capitală până pe 18 septembrie.

Formare unui nou guvern va fi probabil complicată, din cauza facţiunilor existente.

Mai multe pentru tine:
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare