Ofensiva forţelor de securitate nigeriene este concretizată prin uciderea a 50 de membri ai Boko Haram

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vehicul al armatei nigeriene. FOTO: AP

Anunţul de începere a ofensivei armatei nigeriene contra grupurilor de islamişti ai Boko Haram au fost concretizate vineri când în urma confruntărilor din nordul ţării africane au avut loc zeci de victime.

Vineri, armata nigeriană a anunţat că ucis aproape 50 de luptători islamişti din Boko Haram în apropiere de oraşul Maidaguri, la doar câteva zile după ce rebelii au masacrat peste 30 de civili în aceeaşi zonă a Nigeriei.

Armata a încurajat crearea de miliţii private pentru a ajuta la urmărirea şi prinderea celor din Boko Haram şi astfel să pună capăt activităţii insurgenţilor. Cu toate acestea, au fost raportate mai multe operaţiunii ale grupului islamic contra acestor miliţii.

Începând cu anul 2009, Boko Haram a început o revoltă sângeroasă în nordul Nigeriei unde vrea formarea unui stat islamic. Partea de nord a statului african este predominant musulmană în timp ce sudul este majoritar creştin.

Numărul victimelor începând cu 2009 care au fost prinse în aceste confruntări se ridică la aproximativ 3.600 de oameni, potrivit Human Rights Watch.

Potrivit informaţiilor armatei nigeriene, liderul Boko Haram, Abubakar Shekau, probabil a decedat în urma unui schimb de focuri de la sfârşitul lunii iunie între forţele de securitate nigeriene şi membrii grupării. 

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete