O „regiune indo-pacifică liberă şi deschisă” tuturor: fraza cu care Shinzo Abe a transformat viziunea SUA despre Asia

În concepţia multora din regiunea Asia-Pacific, fostul premier japonez Shinzo Abe fost profetic când a intuit provocările aduse de o ascensiune a Chinei asupra sistemului de alianţe politice şi militare condus de SUA, scrie CNN.

Cel mai longeviv premier al Japoniei asasinat pe 8 iulie a prevăzut faptul că creşterea puterii militare a Chinei ca urmare a unei economii în creştere rapidă va perturba echilibrul regional al putere şi pe baza acestui fapt a susţinut că Japonia va trebui să-şi regândească constituţia pacifică postbelică impusă de SUA.

A  făcut asta în 2014 prin interpretări care să permită armatei japoneze să lupte peste hotare şi i-a oferit şi mijloace militare achiziţionând avioane de luptă stealth şi construind primele portavioane de la Al Doilea Război Mondial.

Dar poate că cea mai importantă contribuţie pe care a avut-o la apărarea propriei ţări - şi în concepţia multora la securitatea regiunii Asiatice mai largi - a constat nu atât în echipamentele militare, cât în formularea unui concept simplu: „o regiune Indo-Pacifică liberă şi deschisă”.

Aceste cuvinte au transformat modul de vorbire şi gândire al multor lideri străini despre Asia, scrie CNN.

Înainte de 2007, Washington prefera să conceptualizeze Asia ca acea vastă porţiune a globului ce se întinde din Australia până în China şi SUA, pe care o numea regiunea Asia Pacific.

Conceptul era centrat pe China, or viziunea lui Abe a fost să încurajeze lumea să privească China prin lentile mult mai cuprinzătoare, şi anume cele ale Indo-Pacificului, cuprinzând oceanele Pacific şi Indian, un concept pe care l-a promovat în premieră într-un discurs susţinut în Parlamentul indian şi intitulat „Confluenţa Mărilor”.

Această reconceptualizare a limitelor Asiei a avut două efecte. În primul rând, a mutat centrul geografic către Asia de Sud-Est şi Marea Chinei de Sud - în mod convenabil concentrând atenţia asupra unei zone a lumii unde Beijingul are dispute teritoriale cu un şir de naţiuni. În al doilea rând, şi poate mai important, a adus în ecuaţie singura ţară din lume ce poate funcţiona ca o contrapondere la China prin simpla sa mărime: India.

Abe a „recunoscut importanţa Indiei ca stabilizator democratic relativ la hegemonia viitoare a Chinei” şi a „început să curteze sistematic liderii indieni în vederea acestei încadrări”, scria în 2020 John Hemmings de la Centrul Est-Vest din Washington, într-o analiză care a coincis cu finalul celui de-al doilea mandat în calitate de premier.

„Includerea Indiei democratice în viziunea viitorului Asiei nu era doar o bună geopolitică, ci şi o bună geoeconomie, în măsura în care populaţia şi sistemul democratic indian echilibra populaţia la fel de numeroasă a Chinei şi sistemul său autoritarist”.

Abe a fost o forţă motoare a Dialogul Cvadrilateral pentru Securitate (QUAD), care adus India în parteneriat cu Japonia, SUA şi Australia şi care în 2007 a devenit un forum strategic pentru summit-uri, schimb de informaţii şi exerciţii militare comune. Abe şi-a prezentat la câteva luni de la reiniţiere viziunea sa asupra unei „Asii mai cuprinzătoare...o reţea uriaşă” de ţări care împărtăşesc „valori fundamentale” precum democraţia şi libertatea, şi interese strategice comune.

Prezentată astfel, nu lăsa prea mult spaţiu Chinei care de atunci a început să se simtă ameninţată – ministrul chinez de externe Wang Yi a acuzat făţiş SUA că vrea să încercuiască China cu un „NATO indo-pacific”.

Atunci când pentru o perioadă de timp s-a creat impresia că ostilitatea Chinei ar putea primejdui Quad, care s-a destrămat în 2008 în urma ameninţărilor cu represalii economice din partea Beijingului, Abe a intervenit din nou. Potrivit Ministerului de Externe al Japoniei, Abe şi-a formulat viziunea pentru o regiune Indo-Pacifică în cadrul unui discurs ţinut în Kenya în 2016.

Viziunea sa avea trei piloni: promovarea şi stabilirea statului de drept, libertatea de navigare şi de comerţ; urmărirea prosperităţii economice şi angajamentul faţă de pace şi stabilitate.

Termenul a acţionat ca „o frână pentru o viziune tot mai centrată pe China a viitorului Asiei promovând simultan deschiderea şi valorile pentru a atrage contrabalanţă regională”, a explicat Hemmings.

Expresia a început să apară în declaraţiile militare ale SUA, iar în 2018 cartierul Comandamentului pentru Pacific al Pentagonului din Hawaii şi-a schimbat numele în Comandamentul pentru Indo-Pacific pentru a recunoaşte „conectivitatea tot mai mare dintre oceanele Indian şi Pacific, pe măsură ce America se concentrează spre Vest”.

Într-un discurs intitulat „O regiune Indo-Pacifică liberă şi deschisă” susţinut în Indonezia în decembrie anul trecut, secretarul de stat american Antony Blinken a promis că Washingtonul „va lucra cu aliaţii şi partenerii noştri pentru a apăra ordinea bazată pe reguli pe care am construit-o împreună de-a lungul deceniilor pentru a ne asigura că regiunea rămâne deschisă şi accesibilă.”

Apoi, la Dialogul Shangri La din Singapore, luna trecută, secretarul american al Apărării Lloyd Austin a folosit termenul „ordine bazată pe reguli” sau variantele ale sale de opt ori.

Premierul japonez Kishida a folosit termenul de 19 ori în timp ce explica promovarea de către Japonia a unei viziuni asupra unei regiuni indo-pacifice libere şi deschise”, care „a ajuns să obţină un sprijin larg în comunitatea internaţională”.

Spunând audienţei sale în propriul discurs la Dialogul Shangri La din Singapore că Tokyo este gata să preia conducerea pentru a face regiunea prosperă pentru toţi, Abe a cerut tuturor ţărilor să respecte legea internaţională, astfel încât generaţiile viitoare să poată „împărtăşi această recompensă”.

„Dacă vă puteţi imagina vastitatea Oceanelor Pacific şi Indian, potenţialul nostru este exact ca oceanele”, a spus Abe. „Nelimitat, nu-i aşa?”

Scriind după moartea lui Abe, Robert Ward, Japan Chair al Institutului Internaţional de Studii Strategice, a remarcat maniera în care Abe a restructurat politica externă a ţării sale, „împins de recunoaşterea rapidă a ameninţării la adresa Japoniei şi a ordinii regionale provenită din ascensiunea rapidă a Chinei”.

Prin urmare, a scris Ward, este „greu să exagerăm valoarea transformatoare a moştenirii sale, atât în interiorul, cât şi în afara Japoniei”.