O parte din corpul jurnalistului saudit asasinat ar fi ajuns la Riad. CNN reface traseul falsului Khashoggi ce a ieşit din Consulatul Arabiei Saudite din Istanbul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Autorităţile turce cred că o parte din corpul jurnalistului dizident saudit Jamal Khashoggi a fost scoasă din Turcia de către una dintre gărzile de corp ale prinţului moştenitor al Arabiei Saudite,  Mohammed ben Salman, au declarat surse pentru publicaţia Middle East Eye (MEE).

Anchetatorii turci bănuiesc că Maher Abdulaziz Mutrib, un ofiţer de informaţii implicat în asasinarea jurnalistului saudit, ar fi scos o parte a corpului jurnalistului într-o pungă mare.

Mutrib, văzut  adesea lângă moştenitorul tronului saudit, a părăsit Istanbulul pe 2 octombrie, ziua în care a murit Khashoggi, cu un avion privat care a decolat la ora locală 18.20 .

   

Bagajele lui Mutrib nu au fost verificate când a trecut prin salonul VIP al aeroportului Atatürk pentru a se îmbarca la bordul avionului privat. Acest lucru se datorează faptului că avionul a plecat înainte ca alerta privind dispariţia jurnalistului să fie dată. Un al doilea avion a fost percheziţionat temeinic şi nu s-a găsit nimic, potrivit surselor publicaţiei.

Mutrib, care deţine un paşaport diplomatic, părea să se grăbească, au adăugat sursele.

Potrivit cotidianului turc Yeni Safak, Maher Abdulaziz Mutrib, bărbatul prezentat drept şeful comandoului saudit de 15 agenţi trimis la Istanbul pentru a-l ucide pe ziarist a fost în contact direct cu biroului prinţului moştenitor după "asasinat" şi a sunat şi la un număr din Statele Unite, care ar putea fi cel al lui Khaled bin Salman, fratele MBS şi ambasadorul regatului la Washington.

Bărbatul în chestiune este Maher Abdulaziz Mutrib, un membru al gărzii apropiat de "MBS", care poate fi văzut în imaginile camerelor de supraveghere difuzate de presa turcă sosind la consulatul saudit şi apoi la reşedinţa consulului în ziua dispariţiei Khashoggi, în 2 octombrie.

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdoğan a promis duminică să dezvăluie „întregul adevăr“ despre asasinarea lui Khashoggi, spunând că va face o nouă declaraţie despre această chestiune marţi.

Jurnalistul, tăiat în 15 bucăţi

Riadul, care a recunoscut în cele din urmă, vineri spre sâmbătă, că jurnalistul a murit în consulatul saudit de la Istanbul, susţine că nu ştie unde este corpul ziaristului. Oficiali anonimi din Arabia Saudită au declarat presei că trupul acestuia ar fi fost înfăşurat într-un covor şi a fost predat unui „colaborator local“ pentru a fi eliminat. Dar, duminică, o sursă turcă a spus publicaţiei mai sus menţionate că trupul lui Khashoggi a fost tăiat în cincisprezece bucăţi.

Prezenţa lui Mutrib în echipa de 15 oameni veniţi de la Riad în Istanbul pentru a-l prinde pe Khashoggi în consulatul Arabiei Saudite din Istanbul îi aduce din ce în ce mai mult în lumina reflectoarelor pe prinţul moştenitor saudit, în timp ce regatul încearcă să-l ţină departe de acest scandal.

Moştenitorul saudit, cunoscut sub numele de MBS, a concediat doi dintre locotenenţii săi cei mai apropiaţi şi mai de încredere: pe şeful departamentului de informaţii, Ahmed al-Assiri şi pe principalul său consilier, Saud al-Qahtani, pentru a răspunde crizei internaţionale în creştere.Surse din Turcia au spus pentru MEE că saudiţi au căutat modalităţi de a explica de ce Mutrib era unul dintre cei cincisprezece bărbaţi implicaţi în asasinarea lui Khashoggi.

„Ei pretind că Assiri i-a cerut lui Qahtani numele unor oameni care îl cunoşteau pe Khashoggi şi l-ar fi putut convinge să se întoarcă în Arabia Saudită, iar Qahtani l-a nominalizat pe Mutrib pentru că ar fi lucrat împreună la Londra“, a spus sursa. 

Optsprezece suspecţi au fost arestaţi în Arabia Saudită, după cum a anunţat Riadul. Autorităţile turce încearcă să-i extrădeze, dar se tem că suspecţii vor fi executaţi înainte de aceasta.

Falsul Jamal Khashoggi

Oficialii anonimi din Arabia Saudită au declarat presei occidentale că unul dintre cei 15 bărbaţi s-a îmbrăcat cu hainele jurnalistului şi şi-a pus ochelarii şi ceasul acestuia şi a ieşit pe uşa din spate a consulatului în încercarea de a face să pară că ziaristul a ieşit liber din reşedinţa diplomatică. 

Dar surse din Turcia apropiate de anchetă susţin că acest lucru nu s-a întâmplat. Potrivit acestora, aceştia au discutat planul, dar au decis să nu-l pună în aplicare. „Membrii comandoului nu au fost convinşi de asemănarea sosiei cu ziaristul Khashoggi“, a spus sursa.În schimb, saudiţii au eliminat hard-discurile de la toate camerele CCTV ale consulatului.

Turcia susţine că are înregistrări audio despre presupusa crimă a lui Khashoggi din interiorul consulatului. Cu toate acestea, surse au spus pentru MEE că anchetatorii au acum şi alte tipuri de dovezi care susţin înregistrările audio.

 Dar postul CNN a obţinut înregistrări video, care fac parte din investigaţia Guvernului turc şi în care bărbatul este surprins purtând hainele lui Jamal Khashoggi, o barbă falsă şi ochelari la ieşirea din consulat.

Acelaşi bărbat a fost văzut la Moscheea Albastră din Istanbul, la câteva ore după ce jurnalistul a intrat în consulatul saudit pentru a obţine acte pentru căsătorie.

Omul care apare în înregistrări, identificat sub numele de Mustafa al-Madani, face parte din echipa de 15 oficiali saudiţi care sunt suspectaţi că ar fi plănuit şi desfăşurat operaţiunea de asasinare a lui Jamal Khashoggi.

 Un oficial turc de rang înalt a declarat pentru CNN că înregistrarea video demonstrează că Madani a fost adus la Istanbul pentru a se comporta ca o dublură pentru Khashoggi.

"Nu ai nevoie de o dublură pentru o interogaţie. Suspiciunile noastre nu s-au schimbat de la 6 octombrie. Aceasta a fost o crimă cu premeditare, iar cadavrul a fost mutat din consulat", a declarat oficialul turc.

 Madani, care este aproape cu zece ani mai în vârstă decât restul suspecţilor şi mai apropiat de vârsta lui Khashoggi, a părăsit consulatul pe ieşirea din spate cu un posibil complice.

"Hainele lui Khashoggi probabil încă mai erau calde atunci când le-a îmbrăcat Madani", a mai afirmat oficialul turc.

Logodnica lui Khashoggi, Hatice Cengiz, care a anunţat autorităţile când acesta nu a mai ieşit din consulat, susţine că i s-a transmis că jurnalistul saudit a părăsit clădirea pe uşa din spate.

În căutarea corpului

Anchetatorii turci au spus pentru MEE că Jamal Khashoggi a fost torturat, ucis şi dezmembrat aproape imediat după intrarea în consulat. Potrivit acestora, operaţiunea a durat şapte minute, iar dezmembrarea lui a început înainte să i se facă o injecţie letală. 

Medicul legist Salah Muhammad al-Tubaigy, specialist în autopsii rapide, a tăiat corpul cu un fierăstrău circular pentru oase, au spus sursele. Potrivit unor surse, viteza cu care Tubaigy a dezmembrat cadavrul lui Khashoggi a nemulţumit  restul echipei, care nu a putut împacheta destul de repede părţile corpului.

Autorităţile turce sunt hotărâte să recupereze cel puţin o parte din corpul lui Khashoggi.De câteva zile, au refăcut traseul crimei, cum ar fi consulatul şi reşedinţa consulului general, care a părăsit ţara. Urmărind deplasările unei camionete foarte suspecte, anchetatorii au ajuns şi la zonele împădurite aflate la periferia oraşului Istanbul şi în oraşul Yalova, situat la aproximativ 90 km de Istanbul.

MEE este de părere că Procurorul General al Turciei a acumulat dovezi suficiente pentru a-i acuza pe fiecare dintre cei cincisprezece suspecţi de crimă. Cu toate acestea, aşteaptă ca trupul să fie recuperat parţial sau pe deplin înainte de a-şi prezenta raportul.

Mai multe pentru tine:
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie