O nouă dimensiune a represiunii din Coreea de Nord. Ce pedepse riscă nord-coreenii care încearcă să sune în străinătate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Regimul de la Phenian duce o campanie de represiune la adresa persoanelor care încearcă să folosească telefonul mobil pentru a apela în străinătate, încercând astfel să-i izoleze tot mai mult pe nord-coreeni de restul lumii, acuză organizaţia Amnesty International (AI), citată de AFP.

Organizaţia pentru apărarea drepturilor omului a explicat într-un raport publicat miercuri că regimul condus de Kim Jong-un aplică pedepse severe celor care sunt prinşi încercând să telefoneze rudelor care au fugit în străinătate, relatează Agerpres.

„Pentru a menţine un control sistematic şi absolut, autorităţile din Coreea de Nord îi pedepsesc pe cei care utilizează telefoane mobile pentru a contacta rudele din străinătate“, a afirmat Arnold Fang, specialist pe problemele Asiei de Est în cadrul AI.

Orice persoană care este prinsă în timp ce telefonează în străinătate cu un „telefon chinezesc“ riscă să fie trimisă într-o instituţie de reeducare sau într-un lagăr de deţinuţi politici.

Coreea de Nord numără peste trei milioane de abonaţi la reţeaua de telefonie mobilă internă, dar apelurile internaţionale sunt complet blocate.

Unii locuitori recurg la „telefoane mobile chinezeşti“, aparate şi cartele SIM din import care permit să apeleze în străinătate prin intermediul reţelelor chineze din apropierea frontierei, a subliniat Amnesty International.

Aceste telefoane şi cartele SIM sunt frecvent trimise ilegal în Coreea de Nord de rude care trăiesc în străinătate, ceea ce implică faptul că expeditorii dau pazei de frontieră mită de aproape 500 de dolari.

Potrivit ONG-ului, a telefona în străinătate nu este ilegal în Coreea de Nord, însă comerţul privat cu telefoane cumpărate din străinătate este interzis.

Persoane care au fugit în străinătate au povestit pentru AI că Phenianul dispune de echipamente sofisticate de supraveghere, capabile să detecteze utilizarea ilegală a telefoanelor mobile.

„Pot stabili cu precizie coordonatele telefoanelor mobile“, a declarat Bak-Moon, un inginer nord-coreean care a fugit din ţara sa.

Controlul absolut al comunicaţiilor reprezintă o „armă esenţială“ pentru autorităţile comuniste, care încearcă să ascundă situaţia drepturilor omului în Coreea de Nord, a acuzat Arnold Fang.

„Coreenii (din Nord) sunt împiedicaţi nu doar să afle ce se petrece în lume, dar şi să descrie absenţa aproape totală a drepturilor omului“ care domină în ţară, a adăugat el.

Phenianul este extrem de sensibil la orice critică în legătură cu situaţia drepturilor omului. Bilanţul său în acest domeniu a făcut în 2014 obiectul unui raport acuzator al ONU care denunţa atrocităţi „fără egal în lumea contemporană“, notează Agerpres.

Mai multe pentru tine:
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Horoscop 12 martie. Taurii au norocul de partea lor, Scorpionii încasează bani
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie