O echipă de cercetători chinezi susţine că noul său medicament poate opri pandemia înaintea unui vaccin

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sursa news.ro

Un medicament contra noului coronavirus aflat în dezvoltare în cadrul un centru de cercetare prestigios din China promite să pună capăt pandemiei înainte de dezvoltarea unui vaccin, relatează AFP.

Un tratament testat de cercetătorii de la Universitatea Peking promite să scurteze perioada de recuperare în urma infecţiei şi chiar să inducă imunitate pe termen scurt, spun aceştia.

Sunney Xie, directorul Centrului pentru Inovaţii Genomice Avansate, a spus că medicamentul a avut rezultate bune la testarea pe şoareci.

Încărcătura virală a şoarecilor infectaţi a fost redusă cu un factor de 2.500 la cinci zile după ce au fost injectaţi cu anticorpi neutralizanţi, a explicat omul de ştiinţă.

„Asta înseamnă că acest potenţial tratament are efect terapeutic”, a spus el.

Medicamentul funcţionează pe bază de anticorpi neutralizanţi - adică aceia produşi de sistemul imunitar uman pentru a împiedica virusul să infecteze celulele. Aceştia au fost extraşi din sângele a 60 de pacienţi vindecaţi.

Într-un studiu despre rezultatele cercetării publicat duminică în jurnalul ştiinţific Cell se arată că tratamentele cu anticorpi pot fi o soluţie  vindecătoare a bolii. În acelaşi timp, scurtează perioada de recuperare.

Xie spune că echipa sa lucrează zi şi noapte la identificarea anticorpilor.

„Expertiza noastră este mai degrabă în genomica unicelulară decât în imunologie sau virusoologie. Am fost entuziasmaţi să descoperim că genomica unicelulară ne ajută să identifică eficient anticorpii neutralizanţi”, a spus acesta.

Echipa de cercetători plănuieşte începerea studiilor clinice pe oameni şi speră să facă disponibil medicamentul la sfârşitul anului când pot izbucni alte valuri epidemice.

Testările clinice vor fi efectuate în Australia şi alte ţări, întrucât în China numărul cazurilor a scăzut foarte mult şi nu pot fi recrutaţi suficienţi subiecţi.

„Ne punem speranţa că aceşti anticorpi neutralizanţi pot lua forma unui medicament specializat care va pune capăt pandemiei”, a spus Xie, coordonatorul echipei de cercetare.

China are în dezvoltare cinci vaccinuri aflate în stadii de testare pe oameni. Oamenii de ştiinţă au subliniat beneficiile plasmei pacienţilor vindecaţi care au dezvoltat anticorpi la coronavirus.

Peste 700 de pacienţi din China au fost trataţi cu anticorpii din plasmă cu „efecte terapeutice foarte bune”, potrivit autorităţilor sanitare chineze.

În vreme ce tratamentul cu plasmă nu e disponibil pentru prea mulţi pacienţi, spune Xie, tratamentul bazat pe 14 anticorpi dezvoltat de echipa sa poate fi fabricat în masă într-un timp relativ scurt.

Tratamentul cu anticorpi este o abordare terapeutică care şi-a dovedit succesul împotriva virusurilor Sida, Ebola şi Sindromului respirator din Orientul Mijlociu (MERS).

Cercetătorii chinezi şi-au început munca la un potenţial tratament încă de începuturile epidemiei izbucnite în China.

Antiviralul Remdesevir este considerat promiţător, studiile clinice efectuate în SUA arătând eficienţa lui în scurtarea perioadei de recuperare cu 30% la unii pacienţi. În schimb impactul asupra ratei mortalităţii nu a fost unul semnificativ.

Noul medicament poate conferi şi o protecţie pe termen scurt împotriva infecţiei.

Studiul a arătat că şoarecii injectaţi cu anticorpi înainte de a fi infectaţi nu au contractat virusul şi acesta nu a fost detectat în organismul lor.

Xie spune că medicamentul poate oferi o protecţie temporară de câteva săptămâni medicilor din prima linie, dar cercetătorii îşi propun dezvoltarea unei variante care să o extindă la câteva luni.

Procesul dezvoltării unui vaccin este unul mai minuţios şi îndelungat, în timp ce noul tratament poate fi o cale mai rapidă şi eficientă de a opri răspândirea virusului.

Mai multe pentru tine:
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
De câți bani ai nevoie ca să trăiești decent în Spania. O româncă a spus cât a cheltuit în noiembrie: „O viață fără lipsuri”
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
Sărbători fără fiul și fiica ei, stabiliți în Franța și în Dubai. Cum își alină Marina Almășan dorul: „Beau cafeaua dintr-o cană cu chipul lor”. Ce meserii au Victoraș și Marinuș?
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi