O dronă radioactivă a aterizat pe acoperişul reşedinţei premierului japonez

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Drona a fost luată ridicată de poliţie şi supusă testelor FOTO Getty Images

Incident la reşedinţa din Tokyo a premierului japonez, Shinzo Abe. O dronă de aproximativ 50 de centimetri lungime, echipată cu o cameră de filmat, a fost descoperită pe acoperişul clădirii. Aparatul ar fi avut o doză mică de substanţă radioactivă.

Drona descoperită miercuri pe acoperişul reşedinţei premierului nipon Shinzo Abe conţinea o cantitate „minusculă“ de substanţe radioactive, după cum a rezultat în urma testelor efectuate de către poliţie, relatează Reuters . 
 

Avionul fără pilot a fost observat de un oficial care însoţea noii angajaţi într-un tur prin clădire, în timp ce premierul Shinzo Abe se află în Indonezia, unde participă la un summit Asia-Africa.

Drona avea ataşată o cameră de luat vederi de mici dimensiuni şi era marcată cu un însemn radioactiv, potrivit presei. Aceasta a fost luată de poliţie şi, în urma testelor, s-a constatat că prezenta mici cantităţi de radiaţii, a precizat agenţia Kyodo, citând surse din cadrul poliţiei care au afirmat că nivelul de radiaţii era atât de mic, încât nu reprezintă niciun pericol pentru om. 

Potrivit postului de televiziune NHK, echipa de genişti a izolat drona, de aproximativ 50 de centimetri lungime şi dotată cu ceea ce pare a fi un aparat de fotografiat în miniatură, un dispozitiv de avertizare şi un flacon de plastic pentru apă.

Un purtător de cuvânt al Guvernului a declarat că ţara ar trebui să ia în considerare reglementarea acestor dispozitive, în prezent nefiind restricţii în legătură cu echipamentele mânuite de la distanţă care zboară la 250 de metri deasupra solului, cu excepţia rutelor de zbor. 

"Această situaţie vizează nucleul Guvernului japonez, biroul premierului, şi vom lua măsurile necesare, inclusiv o anchetă detaliată a poliţiei", a declarat el, adăugând că Japonia a început să analizeze problema după ce o dronă a aterizat în curtea Casei Albe în ianuarie.

Pentru moment nu este clar cine ar fi putut trimite drona şi de ce. Un tribunal nipon a aprobat miercuri repornirea unei centrale nucleare din sud-vestul ţării, respingând îngrijorările asupra securităţii nucleare în contextul accidentului nuclear de la centrala Fukushima, care a fost grav avariată ca urmare a cutremurului urmat de tsunami, din martie 2011. Această decizie este un semn încurajator pentru guvernul condus de Shinzo Abe care vrea să repornească centralele nucleare din ţară pentru a scăpa de importurile de combustibili fosili scumpi.

Acum poliţia niponă încearcă să afle originea dronei şi circumstanţele în care aceasta a ajuns în perimetrul obiectivului foarte bine păzit. 

Dronele de mici dimensiuni au devenit foarte populare în Japonia, fiind folosite pentru spectacole, filmări aeriene şi alte evenimente.

Mai multe pentru tine:
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Horoscop miercuri, 25 februarie. Scorpionii fac o schimbare radicală în viața lor, iar Balanțele își ascund emoțiile
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online