O adolescentă din India a fost ucisă în bătaie de propria familie pentru că purta blugi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Neha Paswan a fost ucisă pentru că îi plăcea să se îmbrace cu haine la modă.

Neha Paswan, o fată de 17 ani din nordul statului indian Uttar Pradesh, din India, a fost bătută până la moarte de membrii familiei sale deoarece acestora nu le plăcea că tânăra purta blugi. Tot mai multe cazuri de femei şi tinere care sunt agresate brutal de membrii familiilor lor au început să apară în spaţiul public, scrie BBC News.

Shakuntala Devi Paswan, mama tinerei Neha Paswan, a declarat că adolescenta a fost bătută cu bâta de bunicul şi de unchii ei, după o ceartă care a plecat de la hainele pe care le purta fata de 17 ani.

„După ce a ţinut o zi de post religios, seara, s-a îmbrăcat cu o pereche de blugi şi o bluză pentru a-şi continua ritualurile. Bunicii ei s-au opus ca ea să poarte astfel de haine, după ce au văzut-o îmbrăcată aşa. Însă Neha le-a spus că blugii sunt făcuţi ca să fie purtaţi", a povestit mama tinerei, care a spus că discuţia a degenerat şi s-a ajuns la violenţă, scrie Digi24

Shakuntala Devi a declarat că, în timp ce fiica ei zăcea inconştientă, socrii ei au chemat o ricşă şi au spus că o duc la spital. 

A doua zi dimineaţă, a declarat aceasta, a auzit că trupul neînsufleţit al unei fete atârna de podul ce traversa râul Gandak, care curge prin satul Savreji Kharg din districtul Deoria, una dintre cele mai puţin dezvoltate regiuni ale statului Uttar Pradesh. Când a ajuns la faţa locului, Shakuntala Devi a descoperit că era vorba de fata ei, Neha Paswan.

Poliţia a deschis un caz penal pentru crimă şi distrugere a dovezilor de ucidere pentru 10 persoane, printre care bunicii, unchii, mătuşile şi verii Nehei Paswan, cât şi împotriva şoferului auto care a transportat-o pe tânără de acasă în stare de inconştienţă. Ulterior, un înalt oficial al poliţiei din regiune, Shriyash Tripathi, a declarat că patru persoane, inclusiv bunicii, un unchi şi şoferul de taxi, au fost arestaţi şi interogaţi. 

Amarnath Paswan, tatăl tinerei Neha, a declarat că a muncit din greu pentru a-şi trimite copiii, inclusiv Neha, la şcoală. Părinţii Nehei Paswan au mai transmis că visul fiicei lor era să devină ofiţer de poliţie.

Shakuntala Devi Paswan, mama tinerei Neha Paswan, a susţinut că socrii ei puneau presiune pe Neha să renunţe la studii şi o îndemnau adesea să nu poarte altceva decât îmbrăcăminte tradiţională indiană. Lui Neha i-a plăcut, însă, să se îmbrace în ţinute moderne, a precizat mama sa.

Militanţii pentru drepturile omului susţin că violenţa împotriva femeilor şi fetelor în casele dintr-o societate plină de patriarhat, fenomen caracterizat prin dominaţia masculină şi poziţia de supunere a femeilor, este profund înrădăcinată în societatea indiană şi adesea practicată de bătrânii familiei. 

Mai multe pentru tine:
Fiica nelegitimă a lui Putin, descoperită la Paris. „Spune-i să oprească războiul” -„Sigur!”| FOTO/VIDEO
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Situl istoric „După Ziduri”, distrus după reparațiile Primăriei Brașov? George Scripcaru: „Lucrurile sunt în regulă ca și procedură și etapă”. Ministerul Culturii: „Nu s-a respectat acordul. DJC Brașov a solicitat oprirea de urgență a lucrărilor”
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Peștele ieftin care e mai sănătos decât crezi. Dr. Mihaela Bilic garantează: „Cea mai mare cantitate de acizi grași esențiali”
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat