Numărul militarilor NATO din Irak va creşte de la 500 la aproximativ 4.000. Ce se întâmplă cu trupele din Afganistan

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Jens Stoltenberg, secretarul general al NATO. FOTO EPA-EFE

Secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice, Jens Stoltenberg, a declarat că miniştrii Apărării din statele membre NATO nu au luat nicio decizie privind viitorul prezenţei militare în Afganistan, dar au stabilit extinderea misiunii de instruire din Irak, fiind suplimentate masiv trupele.

„Miniştrii Apărării au avut o discuţie amplă pe tema situaţiei din Afganistan. Ne confruntăm cu multe dileme şi nu există opţiuni simple. În acest moment, nu am luat o decizie finală privind viitorul prezenţei noastre, dar, pe măsură ce se apropie termenul de 1 mai, statele NATO vor continua consultările şi coordonarea”, a afirmat Jens Stoltenberg, potrivit site-ului NATO.

„NATO susţine puternic procesul de pace şi, în cadrul acestuia, noi am redus semnificativ numărul militarilor. Procesul de pace este cea mai bună şansă de a opri ani de suferinţe şi violenţe, de a aduce o pace durabilă. (...) Dar negocierile sunt fragile şi progresele sunt lente. Deci, este imperativ să fie reenergizat procesul de pace. (...) Talibanii trebuie să negocieze cu bună-credinţă, trebuie să reducă nivelul violenţelor şi să respecte angajamentul de a opri cooperarea cu grupuri teroriste internaţionale. Obiectivul NATO este ca Afganistanul să nu redevină un refugiu pentru teroriştii care ne-ar ataca ţările”, a completat Jens Stoltenberg.

Statele Unite au semnat în 2020 un acord de pace cu Mişcarea talibanilor afgani, dar noua Administraţie Joseph Biden a anunţat că documentul va fi reanalizat. Liderii talibani poartă negocieri de pace cu Administraţia de la Kabul, dar procesul este în impas, pe fondul multiplicării atacurilor teroriste.

„Astăzi, am decis extinderea misiunii NATO de instruire din Irak, pentru susţinerea forţelor irakiene în acţiunile de combatere a terorismului şi de a asigura că nu revine reţeaua teroristă ISIS (Stat Islamic în Irak şi Siria -n.red.). Dimensiunea misiunii noastre va creşte de la 500 de membri la aproximativ 4.000. Iar activităţile de instruire vor include mai multe instituţii de securitate irakiene şi alte zone în afară de Bagdad. (...) Misiunea noastră se desfăşoară la solicitarea Guvernului irakian, prin respectarea în totalitate a severanităţii irakiene şi a integrităţii teritoriale”, a subliniat secretarul general NATO.

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Nativii din aceste 3 zodii se vor confrunta cu obstacole dificile în acest weekend. Primesc un ajutor nesperat și reușesc să iasă cu bine din aceste încercări
Ce apetit sexual! Însărcinată cu Prințesa Eugenie, ducesa avea o aventură pe la spatele soțului. Cine era bărbatul care i-a luat mințile
Scene dramatice cu actorul Shia LaBeouf, arestat în New Orleans. Starul de la Hollywood se zbate dezbrăcat în stradă, în timp ce mai mulți indivizi îl bat și înjură
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Serialul de pe Netflix recomandat de Mihai Morar: „N-am mai făcut asta de mult timp”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare