Numărul celor infectaţi cu HIV a scăzut; ONU consideră că SIDA poate fi eradicată

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Aproximativ 34 de milioane de oameni trăiau cu HIV  la sfârşitul anului 2011

Secolul XXI ar putea însemna eradicarea SIDA, susţine Organizaţia Naţiunilor Unite, cu precădere datorită medicamentelor a căror eficacitate a fost dovedită în tratarea şi prevenirea infectării cu HIV, scrie Reuters.

În ultimele două decenii, lupta împotriva bolii a fost marcată de scăderea ratei mortalităţii, iar numărul persoanelor infectate cu HIV  a devenit unul stabil, se arată în raportul anual al ONU.

“Comunitatea internaţională a pus bazele unei misiuni istorice pentru a clădi temelia unui posibil sfârşit al infecţiilor cu HIV. Acest efort este mai mult decât vizionar. Este perfect fezabil”, au declarat oficialii Naţiunilor Unite.

Aproximativ 34 de milioane de oameni trăiau cu HIV  la sfârşitul anului 2011, se arată în raport. Rata de mortalitate a scăzut la 1,7 milioane în 2011, în comparaţie cu 2,3 milioane în 2005 şi 1,8 milioane în 2010.

În lume, numărul de oameni infectaţi cu HIV scade pe zi ce trece. În 2011, numărul de persoane infectate scăzuse cu 20% în comparaţie cu 2001.

“Deşi SIDA rămâne una dintre cele mai serioase provocări pentru sănătatea populaţiei, solidaritatea la nivel global din ultimul deceniu continuă să genereze câştiguri extraordinare” în acest sens, conchide raportul.

De asemenea, se afirmă în cadrul aceluiaşi raport, aceste rezultate se datorează “succesului istoric” al noilor medicamente care previn infectarea cu virusul HIV.

“Ceea ce înainte se realiza într-un deceniu, acum putem face în 24 de luni”, a spus Michel Sidibé, directorul executiv al UNAIDS.

Tratamentul HIV de-a lungul timpului

Încă din 1995, tratamentul pentru SIDA a salvat vieţi în ţările subdezvoltate, inclusiv în Africa, se arată în raport. Africa Subsahariană este cea mai afectată regiune, iar aproape unul din 20 de adulţi este infectat. De asemenea, în sudul, sud-estul şi estul Asiei există aproape 5 milioane de persoane infectate cu virusul HIV.

Aproximativ 8 milioane de oameni au fost trataţi până la sfârşitul lui 2011, iar ONU şi-a propus să ajungă la  un număr de 15 milioane de persoane care beneficiază de tratament,  până în 2015.

Referitor la ultimul aspect, Manica Balasegaram, din cadrul “Medici Fără Frontiere”, spune că ”este fezabil şi prezintă beneficiul crucial de a reduce boala, moartea şi riscul de a transmite virusul altcuiva”.

Studiile au arătat că tratamentul timpuriu reduce inclusiv numărul de noi îmbolnăviri, scrie Reuters.

Din 2011, numărul de noi îmbolnăviri în Orientul Mijlociu şi în Africa de Nord a crescut cu mai mult de 35%, de la 27.000 la 37.000, iar descoperirile sugerează că infecţiile cu virusul HIV din Europa de Est şi din Asia Centrală au început  să crească spre sfârşitul anilor 2000, după ce, timp de câţiva ani, se înregistrase o stabilizare. 

Mai multe pentru tine:
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie