Nu scăpăm prea curând de viza pentru SUA: noul proiect privind Visa Waiver nu permite României să se integreze în criteriile de ridicare a vizei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Deşi pragul de respingere a vizelor ar putea deveni de 10%, faţă de 3% cât este în prezent, România tot nu va intra în program, de vreme ce rata de respingere e de 22,4%.

Un nou proiect de lege privind Visa Waiver a fost introdus, marţi, în Congresul american, însă forma actuală a acestuia nu favorizează România. Proiectul se referă la o rată de respingere a cererilor de viză de maximum 10% pentru ca un stat să obţină eliminarea vizelor. Or, în cazul României, rata de respingere e de 22,4%.
Proiectul a fost introdus de senatorii americani Barbara A. Mikulski (democrată, reprezentând statul Maryland) şi Mark Kirk (republican, reprezentând statul Illinois), relatează Mediafax.
Intitulat Visa Waiver Program Enhanced Security and Reform Act, documentul beneficiază de susţinere din partea ambelor formaţiuni politice americane şi din partea preşedintelui Obama şi, potrivit unui comunicat al senatoarei Mikulski, are ca scop încurajarea deplasărilor şi turismului din Statele Unite.

MAE anunţa, la 4 ianuarie, într-un comunicat în care prezenta situaţia ratei de refuz a vizelor pentru SUA, că "aşteaptă cu încredere rezultatele procesului legislativ în curs, din SUA, de modificare a criteriilor de acces în programul Visa Waiver, în condiţiile în care pragul actual de 3% al ratei de refuz al solicitărilor de viză este, în mod obiectiv, extrem de dificil de atins".
Ambasada SUA a explicat în repetate rânduri, pentru "Adevărul", că românii cărora le-a fost refuzată viza nu ar mai trebui să depună o nouă solicitare dacă nu există schimbări majore în viaţa lor, deoarece aceasta contribuie la creştere atarei de refuz.

Pe de altă parte, proiectul legislativ prevede că statele care doresc să fie incluse în programul Visa Waiver trebuie să aibă o rată de depăşire a perioadei de şedere legală (overstay rate) pentru cetăţenii care nu sunt imigranţi de maximum 3% însă oferă Secretarului pentru Securitate Internă al SUA o anumită flexibilitate. Astfel, acesta poate face excepţie de la aplicarea acestui criteriu pentru ţările a căror participare la programul Visa Waiver nu prezintă o ameninţare la adresa ordinii publice, a securităţii sau a normelor privind imigraţia şi cu condiţia ca respectivele state să "coopereze pe deplin cu SUA în combaterea terorismului". Proiectul de lege ar autoriza de asemenea Secretarul pentru Securitate Internă al SUA să "plaseze un stat membru al Visa Waiver într-o perioadă de probă în cazul în care rata de depăşire a perioadei legale de şedere (overstay rate) depăşeşte 3%, trimiţând astfel un mesaj puternic actualelor state membre ale programului că SUA sunt decise că acesta trebuie să fie o componentă a securităţii noastre".
Proiectul de lege a fost salutat de către ministrul de Externe, Cristian Diaconescu.

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
De ce pielea capătă un miros specific după vârsta de 40 de ani, chiar dacă faci și 3 dușuri pe zi. Ce alimente trebuie să consumi?
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
O zodie trage lozul câștigător în martie 2026. Universul îi deschide toate ușile, după o perioadă lungă de încercări și lacrimi