Nu există niciun supravieţuitor după prăbuşirea avionului în sudul Chinei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Căutări ale epavei avionului prăbuşit FOTO Profimedia

Epava avionului companiei China Eastern Airlines cu 132 de persoane la bord, care s-a prăbuşit în sudul Chinei, a fost recuperată. Niciun supravieţuitor nu a fost găsit, a informat, marţi, presa de stat chineză.

Epava avionului a fost găsită, dar nimeni nu a fost găsit în viaţă, a anunţat canalul CCTV la aproximativ 18 ore după prăbuşire. Câteva sute de pompieri şi salvatori sunt implicaţi în eforturile de căutare.

Boeingul 737, vechi de şapte ani, a căzut brusc de la o înălţime de peste 8.000 de metri, a raportat controlul traficului aerian.

La bord se aflau 123 de pasageri şi 9 membri ai echipajului, toţi cetăţeni chinezi. Acesta este cel mai grav accident de aviaţie produs în China în aproape 12 ani, relatează dpa, citată de Agerpres.

Zborul numărul MU5735 s-a prăbuşit lângă Wuzhou, în provincia din sudul Chinei Guangxi. Aparatul era în drum de la Kunming, în provincia Yunnan, spre Guangzhou în provincia Guangdong.

Producătorul american de avioane Boeing a declarat că experţi tehnici sunt pregătiţi să asiste la investigaţia cauzei accidentului, condusă de autorităţile aviaţiei civile chineze.

Pe aceeaşi temă:

Boeing 737 cu 132 de oameni la bord, prăbuşit în sudul Chinei. Momentul în care avionul cade aproape vertical, filmat! VIDEO

Mai multe pentru tine:
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”