Noul preşedinte al Iranului promite Siriei ajutor necondiţionat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Noul preşedinte iranian, Hassan Rohani, învestit sâmbătă în funcţie, i-a promis premierului sirian, Wael al-Halqi, că va continua legăturile strânse cu aliatul său de la Damasc, indiferent de evoluţia situaţiei interne a Siriei, relatează agenţia Reuters.

„Nicio forţă din lume nu poate zgudui relaţiile solide, strategice şi istorice care unesc cele ţările noastre într-o prietenie“, i-a declarat Rohani premierului sirian, aflat în Teheran pentru a asista la învestirea preşedintelui iranian. „Relaţiile sirieno-iraniene sunt bazate pe înţelegerea unui destin comun“, a mai spus Rohani.

Noul preşedinte a făcut promisiunea că va menţine „suportul Iranului pentru poporul şi guvernul sirian, pentru restabilirea stabilităţii, pentru a face faţă provocărilor şi pentru găsirea unei soluţii pacifiste a crizei ce are loc în Siria. Damascul a stat alături de noi în timpul războiului de opt ani, care a urmat invaziei irakiene de către Saddam Hussein în 1980. De atunci, guvernele noastre sunt aliate foarte apropiate“, a concluzionat Rohani.

Hassan Rohani a mai declarat duminică, imediat după depunerea jurământului, că ţările occidentale trebuie să dialogheze cu Teheranul, nu să impună sancţiuni, relatează AFP.

„Poporul iranian nu poate fi obligat prin sancţiuni sau ameninţări cu războiul să renunţe la drepturile dezvoltării energiei nucleare; singura soluţie este dialogul cu Iranul pe picior de egalitate şi prin respect reciproc", a declarat Rohani.

Noul preşedinte al Iranului, Hassan Rohani, a depus jurământul de învestitură, duminică, în Parlament, în cursul unei ceremonii la care au asistat zeci de lideri străini.

Hassan Rohani a devenit al şaptelea preşedinte al Republicii Islamice Iran, după ce a fost ales pe 14 iunie, din primul tur, cu 51% din voturi.

Mai multe pentru tine:
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor