Nou-născutul chinez, salvat dintr-o conductă de canalizare, a fost externat şi înapoiat familiei sale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Bebeluşul chinez, care a fost salvat de pompieri după ce fusese aruncat în toaletă imediat ce a venit pe lume, a fost externat şi înapoiat familiei sale. Cel mai probabil, mama nou-născutului nu va fi pusă sub acuzare. Autorităţile au concluzionat că bebeluşul a ajuns accidental în conducta de canalizare.

Copilul a fost externat dintr-un spital local din regiunea Pujiang şi înapoiat familiei sale, în timp ce mama sa, în vârstă de 22 de ani, rămâne spitalizată pentru a primi îngrijiri medicale, a declarat un oficial al poliţiei chineze citat de ziarului „Jinhua Evening News”.

Iniţial, mama copilului a alarmat autorităţile sâmbătă, când bebeluşul a rămas blocat în conducta de canalizare a unei toalete publice dintr-o clădire rezidenţială. Ea însă a negat că ar fi mama copilului şi a încercat să cureţe orice dovezi ale naşterii, informează agenţia de ştiri Associated Press.

Două zile mai târziu, tânăra a recunoscut că este mama bebeluşului în timp ce era interogată de autorităţi. Poliţiştii au găsit şerveţele pline de sânge şi jucării pentru copii în apartamentul acesteia.  Aceasta a spus poliţiştilor că a rămas însărcinată după ce a avut o relaţie de scurtă durată şi a ascuns sarcina de familie şi vecini.

Poliţiştii au concluzionat că evenimentul a fost un accident, iar tânăra mamă nu şi-a recunoscut implicarea de teama unei pedepse cu închisoarea. Deşi poliţiştii chinezi au tratat iniţial cazul drept o posibilă tentativă de omor, cel mai probabil mama nu va fi pusă sub acuzare, potrivit oficialului citat de presa locală.

Autorităţile au dat de urma unui bărbat despre care se crede că este tatăl copilului, însă acesta a cerut efectuarea unui test de paternitate. În cazul în care se va dovedi că este tatăl nou-născutului, bărbatul a declarat că este dispus să aibă grijă de copil, potrivit unui oficial din Pujiang citat de AP.

Oficialii chinezi nu au făcut publice numele niciuneia dintre persoanele implicate în acest caz.

Cazul a suscitat noi critici la adresa lipsei de educaţie sexuală, despre naştere şi contracepţie din multe şcoli din China. Rata sarcinilor nedorite a crescut din cauza atitudinii nepăsătoare referitoare la relaţiile sexuale premaritale.

Micuţul, care cântărea 2,3 kilograme în momentul în care a ajuns la spitalul din localitate, avea tăieturi la nivelul feţei şi a membrelor şi un puls slăbit, după cum au constatat doctorii. De asemenea, placenta era încă ataşată de copil.

 

Mai multe pentru tine:
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile