Nora liderului de la Tiraspol, chemată la Procuratura din Moscova

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Nu se ştie deocamdată ce vor să afle procurorii ruşi de la nora lui Igor Smirnov.

Nora liderului de la Tiraspol, Marina Smirnova, a primit zilele trecute, o citaţie de la Procuratura Moscovei, în care i se cere să se prezinte în faţa instituţiei, pentru „o infracţiune comisă împotriva Federaţiei Ruse", scrie agenţia Regnum.ru. Presa rusă subliniază că nu există informaţii oficiale despre cauzele neplăcutei invitaţii sau despre ce ar urma să o chestioneze anchetatorii ruşi.

Surse din Procuratură, citate de Regnum.ru, sugerează că ar putea fi vorba despre unele operaţiuni bancare şi umanitare legate de activitatea Marinei Smirnova. Mult timp, nora liderului separatist transnistrean a condus banca familiei Smirnov, Gazprombank, şi a întemeiat fundaţia „Planeta copiilor" prin intermediul căreia primea numeroase sponsorizări din Rusia. O lungă perioadă de timp, în conturile Gazprombank au intrat „banii de gaz", ajutorul umanitar al Moscovei pentru populaţia transnistreană. După o serie de scandaluri legate de utilizarea acestor fonduri, şi după ce autorităţile ruse chiar au sistat plăţile, toate aceste conturi au fost transferate de la Gazprombank în Banca Republicană Transnistreană, pentru un control mai sever din partea autorităţilor.

Rusia face presiuni asupra lui Smirnov

Nu numai că liderul transnistrea nu se mai dă dus din fruntea autoproclamatei republici din dreapta Nistrului, ci şi nora lui are ambiţii politice. Ea a încercat de două ori să ajungă în aşa-zisul Parlament al Transnistriei şi o dată chiar în Duma Rusiei (camera inferioară a Parlamentului rus). De fiecare dată a eşuat. Anul acesta, Marina Smirnova intenţionează să-şi încerce din nou norocul în Duma Rusiei, pe listele partidului „Spravedlivaia Rossia" (Rusia Justă).

O acţiune judiciară împotriva Marinei Smirnova ar transforma-o într-un „instrument de şantaj" în mâna Moscovei la adresa liderul de la Tiraspol, care şi-a depus candidatura pentru funcţia de preşedinte a autoproclamatei Republici Transnistrene, pe care o conduce de douăzeci de ani.

De altfel, Rusia şi-a exprimat deschis sprijinul pentru altcineva, candidatul partidului Obnovlenie, Anatolii Kaminski, pentru alegerile prezidenţiale din 11 decembrie. Cotidianul „Kommersant" scrie că Anatoli Kaminski a primit încuvinţarea Moscovei să folosească în campania electorală imaginea premierului rus, Vladimir Putin. Mai mult, presa rusă a scris că ruşii au făcut presiuni asupra lui Smirnov să nu mai candideze, oferindu-i în schimb „garanţii de securitate".

Citeşte şi :
Moscova renunţă la Smirnov

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”