Noi imagini din satelit arată că Phenianul înarmează Moscova mai mult decât se știa până acum FOTO

0
Publicat:

Noi imagini surprinse din satelit arată că regimul de la Phenian furnizează în secret Rusiei mai multe arme, echipamente militare și muniții decât se știa până acum, relatează Business Insider.

FOTO The Business Insider

Potrivit purtătorului de cuvânt al Consiului de Securitate Națională de la Casa Albă, John Kirby, Coreea de Nord a trimis Rusiei în ultimele săptămâni 1.000 de containere cu muniții și echipamente militare care vor fi folosite în mod sigur pentru atacuri asupra unor orașe și civili din Ucraina.

Dar noi imagini din satelit, obținute de The Washington Post și analizate de centrul de reflecție Royal United Services Institute (RUSI) din Marea Britanie, sugerează o operațiune mult mai elaborată, notează Business Insider.

FOTO The Business Insider

Analiștii de la RUSI au constatat că două nave de marfă au transportat în mod repetat sute de containere din Coreea de Nord către Rusia în ultimele luni. În opinia lor, containerele respective conțineau probabil muniții și diverse echipamente militare.

„Acest lucru va avea un efect foarte grav asupra cursului războiului” din Ucraina, a declarat pentru ziarul american cercetătorul Jack Watling, specializat în războaiele terestre. „Coreea de Nord are stocuri semnificative și capacitatea de a produce multă muniție”, a adăugat el.

FOTO The Business Insider

Imaginile din satelit analizate de RUSI arată că cele două nave, numite Angara și Maria, sunt încărcate în portul Rajin din Coreea de Nord și descărcate la baza militară Dunai din Rusia. Cel puțin cinci călătorii între cele două porturi au fost observate în august, potrivit RUSI.

Kirby afirmă că regimul de la Phenian înarmează Rusia așteptându-se să primească în schimb asistență militară, avioane de luptă și rachete sol-aer. Potrivit oficialului american, Washingtonul a observat deja nave rusești care descarcau containere în Coreea de Nord, iar imaginile obținute de Te Washington Post confirmă acest lucru.

FOTO The Business Insider

Livrările de armament între Coreea de Nord şi Rusia sunt periculoase şi destabilizatoare, a atras atenția reprezentantul special al Statelor Unite pentru Coreea de Nord, Sung Kim, după ce s-a întâlnit marţi, la Jakarta, cu omologii săi sud-coreean şi japonez.

Emisarul american a reafirmat angajamentul Washingtonului de a-şi proteja aliaţii. „În acelaşi timp, vom continua să acţionăm pentru a contracara armele de distrugere în masă şi rachetele balistice ilegale ale RPDC (Republica Populară Democrată Coreeană, denumirea oficială a Coreei de Nord, n. red.)”, a declarat Sung Kim.

FOTO The Business Insider

Dictatorul nord-coreean Kim Jong-un a efectuat luna trecută o vizită în Rusia, unde s-a întâlnit cu omologul său Vladimir Putin. Această întrevedere a provocat preocupări că ruşii şi-ar putea întări forţele din Ucraina cu armament nord-coreean, furnizând în schimb tehnologie pentru rachete, fapt ce ar încălca rezoluţiile ONU.

Mai multe pentru tine:
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Horoscop marți, 9 decembrie. Racii au discuții aprinse în cuplu, iar Peștii vor să fie remarcați la locul de muncă
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Felicitarea regală a anului: Familia Princiară din Monaco strălucește în atmosfera de Crăciun