Coreea de Nord înarmează Rusia. Emisar american: o activitate periculoasă și destabilizatoare

0
Publicat:

Livrările de armament între Coreea de Nord şi Rusia sunt periculoase şi destabilizatoare, a atras atenția reprezentantul special al Statelor Unite pentru Coreea de Nord, Sung Kim, după ce s-a întâlnit marţi, la Jakarta, cu omologii săi sud-coreean şi japonez, relatează Reuters, potrivit Agerpres.

Kim Jong-un, primit de Putin la Vladivostok FOTO EPA-EFE
Kim Jong-un, primit de Putin la Vladivostok FOTO EPA-EFE

Emisarul american a reafirmat angajamentul Washingtonului de a-şi proteja aliaţii. „În acelaşi timp, vom continua să acţionăm pentru a contracara armele de distrugere în masă şi rachetele balistice ilegale ale RPDC (Republica Populară Democrată Coreeană, denumirea oficială a Coreei de Nord, n. red.)”, a declarat Sung Kim.

Casa Albă a afirmat săptămâna trecută că regimul de la Phenian a livrat recent Rusiei un transport voluminos de arme, ceea ce este un fapt îngrijorător, care indică o relaţie militară bilaterală în creștere.

Ca dovadă, Casa Albă a prezentat o serie de imagini din satelit care arată momentul în care o cantitate de muniţii dintr-un depozit din Coreea de Nord este încărcată pe o navă sub pavilion rusesc, iar apoi transportată pe calea ferată la un depozit din apropierea graniţei de sud-vest a Rusiei. Livrarea a avut loc între 7 septembrie şi 1 octombrie.

În pofida dovezilor, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a negat informația, dar a adăugat că Rusia are dreptul ei „suveran” să-și dezvolte relațiile cu Coreea de Nord și a cerut ca nimeni „să nu se amestece” în această relație.

Dictatorul nord-coreean Kim Jong-un a făcut luna trecută o vizită în Rusia, unde s-a întâlnit cu omologul său Vladimir Putin. Această întrevedere a provocat preocupări că ruşii şi-ar putea întări forţele din Ucraina cu armament nord-coreean, furnizând în schimb tehnologie pentru rachete, fapt ce ar încălca rezoluţiile ONU.

Emisarul sud-coreean pentru domeniul nuclear, Kim Gunn, a afirmat la rândul său că „Kim Jong-un îşi continuă obsesia nucleară, sacrificând mijloacele de trai ale oamenilor şi încălcându-le drepturile”.

El a condamnat cooperarea militară dintre Moscova şi Phenian, acuzând o încălcare „flagrantă” a rezoluţiilor Consiliului de Securitate al ONU.

Coreea de Sud, Statele Unite şi Japonia au încheiat instalarea unei linii directe de comunicaţii trilaterale pentru întărirea securităţii comune, informează marţi agenţia de presă sud-coreeană Yonhap, citând ca sursă un oficial de rang înalt de la Seul.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite