Nicolas Sarkozy, unul dintre cei mai nepopulari preşedinţi

Nicolas Sarkozy, nerăbdător şi voluntarist, care a reprezentat pentru majoritatea francezilor speranţa unei "rupturi", a fost considerat uneori dezordonat şi brutal, şocând prin modul de exercitare a puterii şi sfârşind prin a ajunge unul dintre cei mai nepopulari preşedinţi, relatează AFP.

Nicolas Paul Stéphane Sarközy de Nagy-Bocsa, în vârstă de 57 de ani, visa încă de pe când era copil să devină preşedinte. El este fiul unui imigrant ungar, de meserie avocat, care nu provine nici din înalta burghezie provincială şi nici de pe băncile unor şcoli franceze prestigioase.

Fostul preşedinte Jacques Chirac îl caracterizează drept un om ambiţios, muncitor şi energic, dotat cu un "insaţiabil apetit pentru acţiune", "care nu se îndoieşte de nimic şi care mai ales nu se îndoieşte de sine" în atingerea scopurilor pe care şi le propune.

Sarkozy poate fi considerat un bărbat grăbit, care reuşeşte să depăşească în mod sistematic toate obstacolele din calea sa. La vârsta de 19 ani s-a angajat în mişcarea politică de dreapta, a fost ales primar la vârsta de 28 de ani, deputat la 34, a fost numit ministru pentru prima dată la vârsta de 38 de ani, iar la 52 de ani a devenit şeful statului.

Cel mai nepopular preşedinte

La preluarea puterii, cu 53% din voturile exprimate în mai 2007, după ce a promis să "reformeze Franţa", el beneficia de o popularitate de care nu s-a mai bucurat nimeni de la generalul De Gaulle încoace. "Eu nu am dreptul să dezamăgesc", spunea acesta pe atunci.

Nevoit să înfrunte o criză fără precedent, el este prezentat de sondaje drept cel mai nepopular preşedinte francez.

"Cel mai important este modul în care a reuşit să desacralizeze politica şi să pună funcţia prezidenţială în serviciul persoanei sale. Ceea ce îi reproşează francezii este atât felul de a fi, cât şi modul de a face", apreciază politologul Stéphane Rozès de la Institutul Cap.

Nicolas Sarkozy este un stil. Lipsit de complexe, la fel ca dreapta pe care vrea să o încarneze, el înţelege să zdruncine codurile, să spună exact ceea ce gândeşte, să joace cartea transparenţei, să se grăbească.

Însă el şochează prin modul în care îşi exercită funcţia.

Şi a făcut acest lucru chiar din seara alegerii sale, când şi-a sărbătorit victoria la Fouquet's, un simbol al celor bogaţi, pe Champs Elysées, după care îşi petrece concediul pe iahtul unui bogat om de afaceri. De asemenea, i s-a spus "preşedintele bling-bling".

După ce a divorţat de Cécilia, el şi-a afişat fără reţinere idila cu fotomodelul Carla Bruni, lăsându-le francezilor impresia că este mault mai preocupat de fericirea personală decât de situaţia lor. Într-o premieră în Franţa, cei doi se căsătoresc în cursul mandatului şi vor avea o fiică, pe Giulia, cel de-al patrulea copil său.

Expresia "cară-te, imbecilule", pe care i-a adresat-o unui bărbat care a refuzat să-i sttrângă mâna, va rămâne în anale.

De asemenea, Sarkozy irită prin modul în care exercită puterea.

"Metoda Zorro"

Dorinţa sa de a se afla pe toate fronturile, de a conduce totul şi de a-l coborî pe şeful Guvernului François Fillon până la rangul de "colaborator" este supărătoare. Modul în care a multiplicat reformele şi efectul unor luări de poziţie faţă de unele ştiri cu privire la infracţiuni sexuale sau comise de romi, de a miza pe cartea surprizei pentru a ataca în forţă produce exasperare până şi în tabăra sa.

Sarkozy aplică "metoda Zorro, care constă în rapiditatea şi bruscheţea intervenţiei", scrie fostul ministru socialist Claude Allègre. Este vorba despre o strategie "foarte adaptată şi foarte profitabilă atunci când este vorba despre trecerea unei legi, reformarea instituţiilor, dar mai ales în dezamorsarea crizelor internaţionale, mult mai şpuţin pertinentă atunci când este vorba despre reforme profunde şi în mod necesar lente".

Potrivit sondajelor, Nicolas Sarkozy este un preşedinte al crizei pe scena internaţională, dar care gesticulează şi nu are o viziune pe permen lung în plan intern.

La momentul bilanţului, partizanii săi îi laudă voluntarismul. Această determinare este cea care îl face ca în 2011 să devină "motorul" intervenţiei militare internaţionale în Libia sau să impună soluţii cu scopul de a evita falimentul sistemului bancar în 2008.

Ei îi laudă totodată "curajul" de a impune măsuri nepopulare, care, în opinia lor, sunt destinate să determine Franţa să avanseze, cum ar fi reformarea sistemului de pensionare şi a universităţilor, impunerea unui serviciu minim în domeniul transporturilor, în caz de grevă.

"El a început mai multe reforme decât a fost în măsură să ducă la capăt, însă a încercat să le abordeze şi pe unele pe care predecesorii săi nu au îndrăznit să le înfrunte", relevă Bruno Jeanbart de la Institutul pentru sondaje OpinionWay.

Flirturi cu extrema dreaptă

Cei dezamăgiţi, aceia care au crezut în îndemnul său "munciţi mai mult pentru a cîştiga mai mult" fără să îşi vadă puterea de cumpărare crescând, îi reproşează că nu şi-a respectat promisiunea de a lupta împotriva inegalităţilor şi înlesnirilor fiscale acordate celor mai bogaţi.

Ei realizează acum inventarul lucrurilor la care a renunţat, de la taxa pe carbon şi până la discriminarea pozitivă. Ei sunt îngrijoraţi de "flirturile" sale cu extrema dreaptă, atunci când acesta vorbeşte despre o legătură între securitate şi imigraţie sau atunci când lansează o dezbatere asupra identităţii naţionale concentrată asupra islamului.

În cursul întregului său mandat, Nicolas Sarkozy a recunoscut că a comis unele "erori". Însă de fiecare dată el a declarat că s-a schimbat, s-a maturizat, a învăţat din erori. "Simt cum urcă valul", "vom câştiga", a declarat el recent, la doar câteva zile după ce a părut să ia în calcul o înfrângere în alegeri.