Nicolas Maduro: Trump „a ordonat asasinarea mea“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Nicolas Maduro, în centrul imaginii, participând la un antrenament demonstrativ al armatei venezuelene FOTO EPA-EFE

Preşedintele venezuelean Nicolas Maduro l-a acuzat miercuri pe omologul său american Donald Trump că a ordonat Guvernului columbian şi mafiei să-l asasineze, relatează RT.

„Nu există nicio îndoială, Donad Trump a ordonat asasinarea mea. Ordinul a fost transmis Guvernului din Columbia şi mafiei columbiene. Dacă mi se va întâmpla ceva, Donald Trump şi preşedintele columbian Ivan Duque vor fi responsabili“, a spus preşedintele venezuelean pentru agenţia rusă de presă RIA Novosti.

În pofida protestelor faţă de regimul său, Maduro a susţinut că este „protejat de poporul venezuelean“.

„Am fost mereu protejat poporul venezuelean, avem un serviciu de informaţii bun“, a spus el.

Tot miercuri, preşedintele venezuelean i-a criticat pe militarii dezertori care au devenit „mercenari“ în Columbia.

„Un grup de militari dezertori, care au devenit mercenari în serviciul oligarhiei columbiene, conspiră din Columbia pentru a crea disensiuni în forţele armate (...). Iar acolo unde apare un trădător, justiţie!“, a spus Nicolas Maduro înainte să pornească într-un marş, împreună cu 2.500 de militari.

Opoziţia venezueleană şi-a anunţat din nou prezenţa în stradă, miercuri, în scopul de a forţa căderea regimului Maduro. Într-o tentativă de a calma spiritele, acesta din urmă s-a decalarat pregătit de alegeri legislative anticipate, dar a-şi pune mandatul în joc.

Liderul socialist de la Caracas s-a declarat totodată dispus „să se aşeze la masa negocierilor cu opoziţia, pentru a vorbi pentru binele Venezuelei“.

Însă el a subliniat că ultimele alegeri prezidenţiale au avut loc „acum zece luni“ şi că „imperialiştii“ care vor altele „nu au decât să aştepte 2025“, adică finalul mandatului său actual.

Opoziţia venezueleană manifestează pentru a convinge armata - pilonul actualei puteri - să-l abandoneze pe Nicolas Maduro şi să-l recunoască în locul acestuia pe opozantul Juan Guaido, care se bucură de o susţinere tot mai mare la nivel internaţional, notează AFP.

Într-un interviu acordat ediţiei de miercuri a cotidianului german „Bild“, Guaido, care s-a autoproclamat miercurea trecută drept preşedinte interimar, reclamă „sancţiuni suplimentare“ din partea Uniunii Europene (UE) contra regimului aflat la putere în ţara sa.

„Noi suntem într-o dictatură şi trebuie să se exercite presiune“ şi „avem nevoie de mai multe sancţiuni din partea UE, cum au decis Statele Unite“, a afirmat el.

Şase ţări europene - Spania, Franţa, Germania, Regatul Unit, Olanda şi Portugalia - i-au dat ultimatum până duminică lui Maduro să convoace alegeri, altfel ameninţând că-l vor recunoaşte pe adversarul său, aşa cum a făcut deja administraţia de la Washington.

Nicolas Maduro acuză Statele Unite că orchestează o lovitură de stat împotriva sa, dar s-a declarat totuşi „pregătit să discute cu Donald Trump personal, în public, în Statele Unite, în Venezuela sau unde va vrea el“. 

Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”