Nepal: accident aerian cu 11 morţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cel puţin 11 persoane au murit după ce un avion cu 21 de persoane la bord, între care mai mulţi străini, s-a prăbuşit într-o regiune muntoasă din nordul Nepalului, a anunţat luni o sursă din cadrul poliţiei, citată de AFP.

"Şapte bărbaţi şi patru femei au murit. Poliţia a ajuns la faţa locului şi a salvat doi copii şi patru adulţi", a declarat pentru AFP purtătorul de cuvânt al poliţiei, Binod Singh, fără alte detalii.

Avionul companiei Agni Air s-a prăbuşit pe un munte de lângă Jomsom, o zonă cunoscută de alpinişti situată în apropiere de lanţul muntos Annapurna.

"Avionul era pe punctul de a ateriza pe aeroportul din Jomsom. El s-a lovit de un versant al muntelui şi este acum încastrat", a adăugat el, precizând că şase supravieţuitori, dintre care doi copii, au fost salvaţi.

Singh nu a putut preciza numărul pasagerilor străini aflaţi la bord, în timp ce agenţia Press Trust of India a declarat că patru indieni figurează printre morţi.

Potrivit purtătorului de cuvânt al poliţiei, avionul transporta 18 pasageri şi trei membri ai echipajului.

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
„Supa penicilină”, preparatul care îți întărește sistemul imunitar. Italienii o adoră!
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate