Nelson Mandela se recuperează rapid, afirmă nepotul acestuia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

ffFostul preşedinte sud-african Nelson Mandela a început să se simtă mai bine, a declarat nepotul său pentru postul de televiziune BBC.

Mandela îşi petrece deja cea de-a opta zi în spitalul din Pretoria, fiind tratat pentru o infecţie pulmonară.

Nepotul său, Mandla Mandela, a declarat că fostul preşedinte arăta bine când l-a vizitat în spital, exprimându-şi astfel optimismul cu privire la starea de sănătate a fostului lider. 

Mandela a devenit primul preşedinte de culoare al Africii de Sud în 1994, dar s-a retras de la conducerea ţării, cinci ani mai târziu.

„Le mulţumesc poporului şi lumii pentru rugăciunile lor pentru Madiba, medicilor şi biroului pentru că au ţinut familia la curent cu noutăţile”, a declarat Mandla Mandela, potrivit agenţiei France Presse.

Nelson Mandela se află la terapie intensivă încă de când a fost adus la spital, sâmbătă, pentru a treia oară anul acesta. Fiecare astfel de internare a stârnit îngrijorarea poporului şi a lumii întregi, în condiţiile în care Mandela împlineşte 95 de ani luna viitoare.

Soţia acestuia, Graca Machel, s-a aflat în permanenţă la căpătâiul bolnavului, anulând inclusiv o călătorie către Londra.

Înainte de această ultimă internare în spital, Mandela fusese bolnav timp de câteva zile, problemele sale de sănătate având, de altfel, un istoric mai îndelungat. Mandela  a fost închis timp de 27 de ani, perioadă în care se crede că s-ar fi îmbolnăvit, iar în 1980 a contractat tuberculoză.

S-a retras din viaţa publică în 2004 şi, de atunci, a mai fost rareori văzut la evenimente oficiale.

Mai multe pentru tine:
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Promoții de iarnă PetMax: Suplimente veterinare esențiale pentru câini și pisici cu reduceri de până la 69%
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Primele imagini cu fiica, Nidia, la priveghiul tatălui ei. Alexandra Velniciuc, nelipsită de lângă sicriul lui Horia Moculescu! Ce mesaj a transmis Mariana?
Rezultatele autopsiei în cazul Sarei, fetița de doi ani care a murit pe scaunul stomatologului, arată probleme grave. Se schimbă datele problemei
Cum a avertizat-o Prințul Philip pe Kate Middleton chiar înainte să moară. Vorbele bunicului Prințului William au cutremurat-o pe Prințesă
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Complot împotriva căsniciei lui Alin Oprea. Artistul crede că fosta lui soție vrea să-l despartă de actuala: „Eu și Medana suntem bine, ne iubim!”
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: Top televizoare cu cele mai mari reduceri, de până la 5.000 de lei și calitate premium pentru living și dormitor