Negocierile referitoare la tratatul asupra comerţului cu arme au eşuat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ţările membre ale ONU nu au reuşit joi să ajungă la un acord asupra proiectului de tratat care să reglementeze comerţul internaţional cu arme convenţionale, din cauza opoziţiei manifestate de Iran, Coreea de Nord şi Siria.

 În şedinţă plenară, cele trei state şi-au reafirmat, unul după celălalt, opoziţia faţă de proiect, relatează agenţia France Presse. „Nu a existat un consens pentru adoptarea acestui document“, a subliniat preşedintele conferinţei, Peter Woolcott.

Mexicul, susţinut de mai multe ţări africane sau din America Latină, printre care şi Nigeria, Costa Rica, Chile sau Columbia, a propus ca documentul să fie adoptat fără vot, însă reprezentantul Rusiei s-a opus cu vehemenţă. „Este inacceptabilă această manipulare a consensului, Rusia i se opune“, a declarat el.

În această situaţie, Kenya, urmată de mai multe ţări, printre care Marea Britanie, a sugerat ca proiectul tratatului să fie trimis Adunării Generale a ONU pentru adoptare.

„Un tratat bun şi solid a fost blocat de Coreea de Nord, Iran şi Siria, însă majoritatea ţărilor doreşte o reglementare“, a afirmat reprezentantul britanic, Jo Adamson, care s-a declarat dezamăgit. „Imediat ce va fi posibil, vom trimite acest document Adunării Generale, nu este vorba despre o înfrângere, ci despre un succes amânat“, a precizat Adamson.

Mai multe pentru tine:
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
O nouă apariție nefericită a Prințului Harry în clipul de Valentine's al lui Meghan! Ce-a ajuns să facă ditamai prințul!
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție