Necunoscutele întâlnirii dintre Donald Trump şi Kim Jong-un

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele american a precizat că discuţiile cu nord-coreenii sunt în desfăşurare pentru a stabili data şi locul întâlnirii cu liderul de la Phenian. Funcţionarii de la Casa Albă şi de la Departaemntul de Stat, luaţi prin surprindere.

„Înţelegerea cu Coreea de Nord este în pregătire şi va fi, în cazul în care va fi finalizată, una foarte bună pentru lume. Data şi locul urmează să fie stabilite“, a transmis, sâmbătă, Trump prin intermediul contului de Twitter.

Presa nord-coreeană nu a transmis deocamdată niciun comentariu din partea regimului de la Phenian în privinţa unei întâlniri între Donald Trump şi Kim Jong-un. Până în prezent, niciun preşedinte american nu s-a întâlnit cu un lider nord-coreean.

Anterior, Sarah Sanders, purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, a precizat că preşedintele american nu se va întâlni cu liderul nord-coreean Kim Jong-un dacă Phenianul nu va întreprinde „acţiuni concrete“ în ceea ce priveşte denuclearizarea.

„Au făcut câteva promisiuni importante. Au promis denuclearizarea. Au promis că vor opri testarea rachetelor şi altor arme nucleare. Întâlnirea nu va avea loc până nu vom vedeam acţiuni concrete care să susţină cuvintele şi promisiunile Coreei de Nord“, a transmis Sarah Sanders.

Coreea de Nord, vizată de sancţiuni dure din cauza programelor de înarmare balistică şi nucleară, vrea de mult timp lansarea negocierilor cu liderul celei mai puternice naţiuni din lume, dar Statele Unite au evitat până acum negocierile directe.

Majoritatea experţilor cred că orice acord cu Phenianul trebuie să aibă la bază un text pregătit prealabil, care să conţină un mecanism de verificare riguros.

Diplomaţia americană, luată prin surprindere

Decizia a luat prin surprindere mediile diplomatice americane. Iniţial, secretarul de stat Rex Tillerson a încercat să diminueze aşteptările cu privire la o eventuală întâlnire Trump – Kim Jong Un, dar a urmat anunţul făcut de consilierul sud-corean pentru securitate naţională, confirmând preconizata întâlnire.

Imitatori ai lui Kim Jong-un şi Donald Trump FOTO Getty Images 

Analiştii spun că acum, Casa Albă s-a angajat într-o misiune diplomatică complexă, deşi nu are o echipă completă. 

Trimisul special american pentru Corea de Nord, Joseph Yun, şi-a anunţat pensionarea în februarie şi nu a fost înlocuit. Administraţia trebuie, de asemenea, să numească un ambasador în Corea de Sud. Casa Albă va controla aranjamentele, dar o parte a misiunii le revine diplomaţilor.

Aflat în Africa, cu câteva ore înainte de anunţ, Tillerson a spus că părţile nu sunt încă gata să negocieze şi a îndemnat la realism. La puţin după aceea a fost contrazis de anunţ. Departamentul de Stat spusese iniţial că oficialităţi sunt pregătite să iniţieze negocieri la nivele reduse, pentru a testa sinceritatea Coreei de Nord. Fireşte că dat fiind temperamentul volatil al celor doi lideri, summitul ar putea să nu aibă loc.

Corea de Sud a anunţat că vecinul de la nord ar fi acceptat să suspende testele cu rachete şi nucleare. Negociatori experimentaţi arată că un acord cu Corea de Nord ar necesita pregătire judicioasă şi un lider experimentat, capabil să navigheze întreg procesul. Dar Donald Trump se consideră unicul negociator al administraţiei sale, ceea ce poate dinamita obiceiurile şi practicile anterioare, scrie preesa americană. 

UE, China şi Rusia salută demersul

Uniunea Europeană a salutat drept o „evoluţie pozitivă” faptul că preşedintele american Donald Trump şi-a dat joi seara acceptul pentru un summit istoric cu liderul nord-coreean Kim Jong-un. Perspectiva acestei întâlniri a fost salutată de China, Rusia, precum şi de preşedintele sud-coreean Moon Jae-un, care s-a servit de recentele Jocuri Olimpice de la Pyeongchang, în ţara sa, pentru demersuri destinate unei apropieri cu Coreea de Nord.

Mai multe pentru tine:
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
De câți bani ai nevoie ca să trăiești decent în Spania. O româncă a spus cât a cheltuit în noiembrie: „O viață fără lipsuri”
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Sărbători fără fiul și fiica ei, stabiliți în Franța și în Dubai. Cum își alină Marina Almășan dorul: „Beau cafeaua dintr-o cană cu chipul lor”. Ce meserii au Victoraș și Marinuș?
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat