Nava naufragiată Costa Concordia a devenit obiectiv turistic

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Nava Costa Concordia, deși eșuată, încă atrage sute de turiști, însă nu pentru a se plimba, cum se îmtâmpla în urmă cu puțin timp, ci pentru a fotografia carcasa marelui vas de croazieră, scrie AFP.

Ajunşi cu sutele de pe coastă la bordul feriboturilor, vizitatorii au luat cu asalat la propriu insula Giglio sâmbătă şi duminică, așezându-se în cea mai bună poziţie pe stânci pentru a surprinde în fotografii silueta navei, înainte de a se îndrepta către restaurantele pescăreşti din port.

"Am adus aici toată clasa pentru a vedea dacă putem descoperi ce s-a întâmplat. Căutăm hotelul în care s-a ascuns căpitanul după naufragiu", explică Benedetta, o profesoară urmată de o trupă de liceeni veniţi să vorbească cu unii dintre cei 800 de locuitori.

Filippo, un liceean în vârstă de aproximativ 15 ani, speculează asupra cauzelor catastrofei: "Dacă se demonstrează, comandantul bea în timp ce pilota nava? Poate Costa (compania) a încercat să îl acopere?"

Turiştii străini înarmaţi cu creioane, caiete şi agende hărţuiesc cu întrebări primul jurnalist pe care îl întâlnesc în cale.

"Vin oameni din toată Italia, doar pentru o zi. Sunt aici cu copii, cred că este de un prost gust extrem", afirmă Samantha Brizzi, responsabilă de turism pe această insulă, care vara numără 5.000 de locuitori, cazaţi în vile exclusiviste.

Danilo Rossi, în vârstă de 28 de ani, a venit cu soţia, fratele şi fiica sa în vârstă de doi ani. "Vreau pur şi simplu să văd cu propriii mei ochi, nu reuşesc să îmi revin, este cu adevărat groaznic".

Chiar dacă de acum Giglio "este cunoscută peste tot în lume", primarul Sergio Ortelli refuză să creadă că fermecătoarea sa insulă, înconjurată de o rezervaţie marină populată de ton şi delfini, se va rezuma de acum în imaginaţia oamenilor la catastrofa navei Concordia.

"Sunt prea multe lucruri frumoase de văzut pe această insulă. Nava este doar un moment din istorie. Faceţi fotografii şi apoi uitaţi nava. În timp ce marea este altceva, este cu adevărat vacanţă", afirmă el.

Dar pentru Luciana, o şoferiţă de taxi din Giglio, "s-a terminat, totul s-a schimbat, începând de acum vom avea turism catastrofă aici".

Concordia a lovit violent o rocă în noaptea de vineri spre sâmbătă, săptămâna trecută, după care a eşuat la 30 de metri de ţărm, în faţa insulei Giglio, de obicei ignorată în circuitele clasice. Pentru moment, au fost găsite 13 cadavre în mare sau în epava navei, iar aproximativ 20 de persoane sunt date dispărute.

Mai multe pentru tine:
Prințesa neglijată din Dubai s-a logodit cu un rapper celebru, după ce i-a cerut soțului divorțul pe Instagram
Homosexualitatea și desfrâul din Biserica Română. Schimb de mesaje halucinant între un preot protosinghel și un tânăr + filmări în care bea vodcă și dansează pe manele. Dans din buric și în lăcașul sfânt: „Așa, iubirea mea” VIDEO
Mara Bănică a slăbit 20 de kilograme după Asia Express. Ce dietă a urmat: „Nu mai eram ce trebuie” Vedeta, confesiuni din emisiune: „Oamenii nu s-au așteptat”
Mihaela Rădulescu, prima vizită în România după moartea lui Felix. Alături de cine a fost surprinsă și ce detaliu a atras atenția tuturor
Ce spune cu adevărat ziua ta de naștere despre tine, potrivit științei
O cunoscută agenţie de turism din România a fost vândută unui touroperator maghiar
Fenomenul jineteras: Sexul în Cuba lui Fidel Castro
Theo Rose a dat din casă! Ce face Anghel Damian când rămâne singur cu băiețelul lor, Sasha Ioan? Câți copii își mai doresc cei doi?! „Parcă tot un băiețel…”
Horoscop bilunar 29 august – 11 septembrie 2025. Cum ne influențează Soarele în Fecioară și Luna Plină în Pești
Horoscop septembrie 2025. Fecioarele au noroc pe toate planurile, iar Vărsătorii schimbă locul de muncă și încep o nouă relație de dragoste
Criza din Coaliție ajunge la Cotroceni. Liderii coaliţiei se întâlnesc cu Nicușor Dan, după amenințările lui Bolojan cu demisia și amânarea reformei în administrație