NATO organizează cel mai mare exercițiu aerian din istoria sa. General german: Hotărâți să apărăm fiecare centimetru

0
Publicat:

NATO organizează de luni, 12 iunie, până vinerea viitoare, 23 iunie, cel mai important exerciţiu de manevre aeriene din istoria sa în contextul războiului din Ucraina.

Avion F-16 aparținând Turciei în cadrul „Air Defender 23” FOTO EPA-EFE

Exercițiul „Air Defender 23”, coordonat de Germania, este menit să demonstreze unitatea membrilor săi în faţa potenţialelor ameninţări, în special din partea Rusiei, relatează France-Presse, preluată de Agerpres.

Apriximativ 250 de avioane militare și 10.000 de persoane din 25 de state membre NATO și partenere, inclusiv Japonia și Suedia, candidată la aderare, iau parte la „Air Defender 23”.

Exerciţiul va include pregătire operaţională şi tactică, în principal în Germania, dar şi în Cehia, Estonia şi Letonia, cu obiectivul consolidării interoperabilității şi protecţiei împotriva dronelor şi rachetelor de croazieră în cazul unui atac asupra oraşelor, aeroporturilor sau porturilor situate pe teritoriul NATO.

NATO este hotărâtă să apere „fiecare centimetru” din teritoriul său, dar nu va fi direcţionat „niciun zbor, de exemplu, către Kaliningrad”, enclava rusă care se învecinează cu Polonia şi Lituania, state membre, a dat asigurări şeful Forţele Aeriene Germane, generalul Ingo Gerhartz.

„Suntem o alianţă defensivă şi aşa este planificat acest exerciţiu”, a a insistat el generalul german.Însă aceste manevre vor avea ca scop şi transmiterea unui mesaj, în special Rusiei, a subliniat ambasadoarea Statelor Unite în Germania, Amy Gutmann.

Potrivit ambasadoarei americane, nuu există planuri în această etapă pentru a face din Air Defender un exerciţiu regulat. Dar „nu vrem ca acest exerciţiu să fie ultimul”, a declarat Gutmann.

Exerciţiul „Air Defender” a fost conceput în 2018, parţial ca răspuns la anexarea Peninsulei Crimeea de către Rusia în 2014.

Regimul de la Moscova consideră aceste manevre aeriene drept o provocare la adresa sa.

Mai multe pentru tine:
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cine a moștenit drepturile de autor ale lui Ioan Gyuri Pascu, de la Divertis? „Ea primește banii!” Sfatul de aur dat fiicei: „Să-i ierți pe cei care ți-au făcut rău!”
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele 2 zodii cărora li se reconfigurează traseul vieții începând cu 4 februarie. Toate greutățile prin care au trecut le duc, în sfârșit, pe drumul fericirii
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
O bacterie periculoasă care poate provoca sângerări intestinale a fost găsită în apa de la robinet
Sydney Sweeney, o Sharon Stone contemporană. Și-a pus fanii pe jar, ducându-i cu gândul la Basic Instinct
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort