NATO a semnat acorduri pentru a evacua echipamentele din Afganistan prin Asia Centrală

0
Publicat:
Ultima actualizare:

NATO a semnat acorduri cu Kazahstan, Uzbekistan şi Kirghistan cu scopul de a folosi teritoriul acestora pentru evacuarea vehiculelor şi a echipamentului militar din Afganistan, transmite BBC News în pagina electronică.

Acordul va permite alianţei militare să evite Pakistanul, care a blocat folosirea teritoriului său din cauza neînţelegerilor cu NATO asupra atacurilor cu avioane fără pilot.

NATO va începe retragerea trupelor şi a echipamentelor din Afganistan spre sfârşitul anului.

Aceste acorduri înlesnesc returnarea echipamentului în Europa prin Rusia.

Secretarul general al NATO Anders Fogh Rasmussen a anunţat acordurile luni. Acesta a declarat în cadrul unei conferinţe de presă: "Aceste acorduri ne vor oferi o serie de noi opţiuni şi reţeaua flexibilă de transport de care avem nevoie".

Operaţiunea NATO din Afganistan trebuie să se încheie până în 2014. Zeci de mii de vehicule, containere şi arme vor trebui să fie deplasate până atunci. Forţa a început deja să retragă anumite echipamente, scrie Mediafax.

Pakistanul este cea mai uşoară şi ieftină rută către Afganistan însă a fost închisă pentru forţele NATO de şase luni.

Islamabad a închis rutele din sud după ce atacuri aeriene americane au ucis accidental 24 de soldaţi pakistanezi, obligând NATO să folosească mai ales aşa numita Reţea de distribuţie nordică prin Asia Centrală, Cauzaz şi Rusia.

SUA au negociat cu Pakistanul pentru redeschiderea rutelor sudice, însă discuţiile au realizat un progres slab până în prezent.

Mai multe pentru tine:
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Black Friday 2025: Top 20 cele mai iubite parfumuri bărbătești – best-seller, lux și reduceri exclusive cu peste 1.000 €
Care au fost ultimele cuvinte ale lui Eugen Sabău, românul eutanasiat în Spania, după ce a ucis 3 oameni: „Și-a dat seama că...”
Chiar nimic nu-i iese bine? Meghan Markle primește titlul de „Salmonella Sussex”, după gafa de Ziua Recunoștinței
Ghidul complet al iernii pe pârtie: cele mai bune haine și accesorii pentru întreaga familie ca să vă bucurați de schi și săniuș fără griji
Care au fost ultimele cuvinte ale celebrului criminal în serie, Ion Râmaru. „Vampirul din Bucureşti” i-a uimit pe cei care l-au executat
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Loviți de cancer, Meme și Teodora Stoica au găsit o metodă prin care celule canceroase sunt mâncate
Echipament de schi fără greșeli: clăpari, cască, schiuri, bețe, snowboard și ochelari - ghidul complet pentru începători și familii. Ce să cumperi online