NASA a descoperit perechea de găuri negre supermasive cea mai apropiată de Pământ

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Astronomii americani susţin că au descoperit prima pereche de găuri negre supermasive într-o galaxie spiralată similară cu Calea Lactee.

Aflate la o distanţă de aproximativ 160 de milioane de ani lumină de Pământ, în apropierea centrului galaxiei NGC 3393, cele două găuri negre au fost descoperite cu ajutorul observatorului NASA cu raze X, Chandra.. Dintre toate fenomenele asemănătoare, cele două sunt cele mai apropiate de Pământ, a anunţat NASA, într-un comunicat.

Despărţite de numai 490 de ani lumină, cele două găuri negre reprezintă, cel mai probabil, rămăşiţele fuziunii dintre două galaxii de mase inegale, în urmă cu mai bine de un miliard de ani.

Informaţii privind dimensiunea celor două găuri negre nu sunt încă disponibile, deşi primele estimări indică faptul că ambele au o masă de 1 milion de ori mai mare decât cea a Soarelui.

Observaţiile anterioare indicau faptul că în centrul galaxiei NGC 3393 exista o singură gaură neagră supermasivă. Cu toate acestea, o cercetare mai amănunţită le-a permis cercetătorilor să identifice două găuri negre, ambele mărindu-se în mod activ.



"Coliziunile şi fuziunile reprezintă una dintre cele mai importante modalităţi prin care galaxiile şi găurile negre cresc. Descoperirea unei perechi de găuri negre într-o galaxie în spirală este un indiciu important în încercarea noastră de a afla cum are loc acest fenomen", a declarat Guido Risaliti, de la Institutul Naţional de Astrofizică din Florenţa, Italia.

Mai multe pentru tine:
De ce Eugen Cristea și Anca Pandrea simt în casă energia persoanelor moarte: „Nu oricine poate”. Și Mihai Onilă are o legătură paranormală cu fiica-înger: „O aud mental”
Apelurile iniţiate din străinătate, care afişează în mod fals numere românești de telefonie fixă, vor fi blocate
Eduard, un copil de 10 ani, crescut de bunici și abandonat de părinți, luptă pentru viață! A vomitat sânge și are nevoie de o operație urgentă la inimă. AJUTĂ ȘI TU!
Neliniște la palat! Ce crede familia regală britanică despre apariția lui Meghan Markle la Săptămâna Modei de la Paris
Alimentul care nu trebuie să lipsească din farfuriile românilor. Dr. Virgiliu Stroescu îl recomandă în fiecare zi: „Ne curăță și ne vindecă tot organismul”
Cauza morții bateristului Marius Keseri de la Direcția 5. Prietenii rup tăcerea. „Boala cumplită îl schimbase, nu-l mai recunoșteai. Venea la biserică să se roage”. Ultimele fotografii
Luptele duse pentru cucerirea redutei Grivița II, în timpul Războiului de Independență
Femeile care au înfruntat foamea, frica și moartea: adevărul despre cum a distrus Uniunea Sovietică Moldova anilor ’40
Oana Roman nu îl mai menajează pe Botezatu! „Se îmbracă de zici că vrea să impresioneze un extraterestru cocalar”
I-a donat propriul rinichi, dar n-a fost invitată la nunta Selenei Gomez. Cum explică donatoarea trădarea
Ministrul Afacerilor Externe, Oana Țoiu, s-a întâlnit la Washington cu Marco Rubio. Principalele teme discutate