Video Momentul în care preşedintele indonezian i-a cerut lui Trump să se întâlnească cu fiul său Eric, surprins grație unui microfon uitat deschis

0
Publicat:

Preşedintele indonezian Prabowo Subianto l-a întrebat luni pe preşedintele american Donald Trump dacă ar putea să se întâlnească cu fiul acestuia, Eric, vicepreşedinte executiv al Trump Organization, potrivit unei discuţii surprinse de un microfon rămas deschis după ce Trump a ţinut un discurs la summitul din Egipt dedicat situaţiei din Gaza.

Prabowo Subianto și Donald Trump FOTO: X

Trump şi Prabowo, care au fost filmaţi, păreau să nu ştie că microfonul era pornit şi le înregistra conversaţia.

Cei doi au discutat în staţiunea egipteană Sharm el-Sheikh, după ce Trump a ţinut un discurs în faţa liderilor mondiali reuniţi pentru summitul care a urmat semnării unui acord de încetare a focului în Gaza, scrie News.

Vorbind cu Trump în timp ce cei stăteau în spatele unui podium cu un microfon, Prabowo se referă la o regiune care „nu este sigură din punct de vedere al securităţii” şi apoi îl întreabă pe Trump: „Pot să mă întâlnesc cu Eric?”

Trump spune: „Îl voi pune pe Eric să te sune. Să fac asta? E un băiat atât de bun. Îl voi pune pe Eric să te sune.”

Prabowo continuă apoi: „Vom căuta un loc mai bun”, iar Trump repetă: „Îl voi pune pe Eric să te sune”.

Prabowo adaugă: „Eric sau Don Jr.” (fiul cel mare al lui Donald Trump - n.r.)

Din înregistrarea audio nu reiese clar dacă cei doi se refereau la Trump Organization sau la vreo afacere în care este implicat preşedintele sau familia sa.

Eric Trump şi fratele său, Donald Trump Jr., sunt amândoi vicepreşedinţi executivi ai Trump Organization, care are operaţiuni comerciale în domeniul imobiliar, ospitalitate şi proiecte bazate pe blockchain. Conform site-ului său web, compania operează un club de golf în afara capitalei indoneziene Jakarta. O altă proprietate din Indonezia, un club de golf şi un resort în Bali, figurează pe site-ul web ca proiecte care se vor realiza „în curând”.

Mai multe pentru tine:
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Mihai Bendeac, acuzat că a hărțuit o tânără după ce ar fi pipăit-o pe sâni VIDEO
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort