Moderatul Fumio Kishida devine noul lider al partidului aflat la putere în Japonia şi se pregăteşte să preia funcţia de prim-ministru

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Fumio Kishida FOTO EPA-EFE

Moderatul Fumio Kishida a fost ales miercuri, cu o largă majoritate, la conducerea Partidului Liberal Democrat (LPD), aflat la putere în Japonia, relatează AFP.

Fumio Kishida, un fost ministru de Externe în vârstă de 64 de ani, a obţinut 257 de voturi în al doilea tur al scrutinului intern al LPD, devansându-l clar pe contracandidatul său, Taro Kono, în vârstă de 58 de ani, care a obţinut 170 de voturi.

Kishida urmează să devină premierul Japoniei, votul pentru instalarea sa în această funcţie fiind programat pe 4 octombrie.

Kishida îl va înlocui în funcţia de prim-ministru pe Yoshihide Suga, numit acum un an după retragerea lui Shinzo Abe. Suga este criticat dur pentru felul în care a gestionat pandemia de COVID-19.

Taro Kono este unul dintre cei mai cunoscuţi politicieni japonezi, fiind responsabil în prezent de campania de vaccinare anti-COVID-19.

Rolul lui Kishida este să îmbunătăţească imaginea LPD în perspectiva alegerilor legislative din noiembrie.

În total, patru politicieni au intrat în cursă pentru şefia LPD, care domină viaţa politică din Japonia. Printre cei patru au figurat două femei, ceea ce este un lucru neobişnuit într-o ţară în care nu a existat vreodată o femeie premier şi care cunoaşte puţine personalităţi feminine în prim-plan.

Ultranaţionalista Sanae Takaichi, în vârstă de 60 de ani, era a treia în sondaje, iar fostul ministru Seiko Noda, în vârstă de 61 de ani, cunoscută prin poziţiile sale feministe, era considerată a avea ultima şansă.

În scrutinul de miercuri au votat, în primul tur, 382 de parlamentari LPD şi 382 de reprezentanţi ai celor 1,1 milioane de membri de partid, iar în al doilea tur doar cei 382 de parlamentari şi 47 de reprezentanţi ai filialelor LPD.

Cel mai popular candidat în opinia publică era Taro Kono, un fost ministru al Apărării şi de Externe, considerat de ani de zile un candidat la şefia Guvernului. Activ pe reţele de socializare, el privilegiază un stil de comunicare direct, spre deosebire de abordarea prudentă, adoptată de regulă de către politicienii japonezi.

Însă Kono a fost criticat din cauza tendinţei de a bloca vocile prea critice pe Twitter, unde are două milioane de abonaţi, şi pentru că a intimidat funcţionari.

Recent, el a ocupat postul de ministru al Reformei Administrative şi s-a debarasat de faxuri şi ştampile (hanko”), aflate în continuare în centrul birocraţiei japoneze. El a promis să accelereze digitalizarea şi să crească angajamentul Japoniei în lupta împotriva modificărilor climatice.

Principalul său rival, Fumio Kishida, a fost ministru de Externe în perioada 2012-2017. El a promis să consolideze măsurile de relansare economică post-COVID-19.

Fumio Kishida a încercat să profite de nemulţumirea opiniei publice faţă de gestionarea crizei sanitare, care a dus la scăderea popularităţii Guvernului Suga. El şi-a promovat calitatea de bun ascultător şi i-a îndemnat pe japonezi să-i spună solicitările şi ideile lor.

Fumio Kishida are de înfruntat o serie de provocări, de la relansarea economică post-COVID-19, la ameninţările pe care le reprezintă Coreea de Nord şi China.

Mai multe pentru tine:
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
VIDEO Robert Negoiță, test pentru consumul de cocaină, live pe Facebook. Marian Ceaușescu a făcut public rezultatul: „Du-te, bă, de aici”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”