Mitt Romney câştigă scrutinul republican în 10 state

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mitt Romney, candidatul favorit pentru învestitura republicană în vederea alegerilor prezidenţiale americane, a câştigat scrutinul din Alaska, ultimul rezultat care mai era aşteptat din cele zece state care au votat în cadrul "Super Marţi", potrivit unei proiecţii realizate de CNN, citată de AFP.

Romney a câştigat cu 33 la sută din sufragii, urmat de principalul său contracandidat Rick Santorum cu 29 de procente, congresmanul de Texas Ron Paul cu 24 la sută şi fostul preşedinte al Camerei Reprezentanţilor Newt Gingrich cu 14 procente, potrivit rezultatelor după numărarea a 86 la sută din buletinele de vot, a precizat CNN.

Romney a câştigat anterior alegerile republicane din Massachusetts, stat al cărui guvernator a fost în trecut, precum şi pe cele din Vermont ,Virginia, Idaho şi Ohio. La rândul său, Santorum s-a impus în statele Tennessee, Oklahoma şi North Dakota.

Fostul preşedinte al Camerei Reprezentanţilor Newt Gingrich s-a impus în fieful său din Georgia, stat pe care l-a reprezentat la Washington timp de 20 de ani.

Cei patru candidaţi la învestitura republicană în vederea alegerilor prezidenţiale din noiembrie din Statele Unite s-au confruntat marţi în zece state - Georgia, Ohio, Tennessee, Virginia, Oklahoma, Massachusetts, Idaho, North Dakota, Alaska şi Vermont - care vor desemna peste 400 de delegaţi din cei 1.144 necesari pentru obţinerea învestiturii.

Romney avea cel mai mare număr de delegaţi înainte de votul din cadrul "Super Marţi", respectiv 173, în timp ce Santorum avea 74 de delegaţi, Ron Paul 37 şi Gingrich 33, potrivit site-ului RealClearPolitics.

Delegaţii îşi vor reprezenta candidatul în cadrul Convenţiei Naţionale a partidului, care îl va desemna în mod oficial în august, la Tampa (Florida), pe adversarul preşedintelui Barck Obama în alegerile prezidenţiale din noiembrie.

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort