Ministerul Sănătăţii din Fâşia Gaza anunţă un bilanţ de 8.306 morţi. Aproape jumătate sunt copii

0
Publicat:

 Ministerul Sănătăţii din Fâşia Gaza a anunţat luni că 8.306 persoane au fost ucise în acest teritoriu palestinian de la începutul războiului cu Israelul, informează AFP.

Fâșia Gaza FOTO Profimedia

Potrivit Ministerului Sănătăţii al Hamas, printre cei ucişi se află 3.457 copii şi 2.136 femei.

De asemenea, peste 21.000 de persoane au fost rănite în aceeaşi perioadă în Fâşia Gaza, a transmis sursa citată.

La Ramallah, Autoritatea Palestiniană a indicat luni că patru palestinieni au fost ucişi într-un raid al armatei israeliene la Jenin, în nordul Cisiordaniei ocupate.

Aproape 120 de palestinieni au murit în urma tirurilor unor soldaţi sau colonişti israelieni în Cisiordania de la începutul războiului, potrivit aceleiaşi surse.

Conform unui comunicat al poliţiei israeliene, un palestinian a fost omorât după ce înjunghiase un poliţist israelian în Ierusalimul de Est, sector ocupat şi anexat de Israel. Poliţistul se află 'în stare gravă, dar stabilă', a informat spitalul Shaare Tsedek.

Războiul a fost declanşat de atacurile din 7 octombrie ale mişcării palestiniene Hamas în teritoriul israelian, fără precedent ca amploare şi intensitate de la înfiinţarea Statului Israel în 1948.

Mai multe pentru tine:
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Horoscop Balanță 2026. Anul care îți schimbă destinul. Un salt major îți schimbă întreaga viață
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Cătălin Crișan, de nerecunoscut! E schimbat total după operație. Fanii au rămas fără cuvinte: „Eu nu cred că acest om este Cătălin Crișan”
Top plite încorporabile 2026 ⭐ 4,5+ de pe eMAG: Descoperă modelele perfecte pentru bucătării moderne și gătit fără griji
Pretențiile de divă ale lui Meghan Markle. Ce a cerut ca să revină în Marea Britanie