Mii de refugiaţi sirieni aleg să se întoarcă în Siria în ciuda lipsei de siguranţă şi a sprijinului organizaţiilor internaţionale

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cartier al oraşului Alep, recucerit în februarie de forţele guvernamentale/ Foto: EPA

Zeci de mii de refugiaţi sirieni s-au întors anul acesta în Siria în speranţa că violenţele au încetat cel puţin în oraşele importante, însă ONU avertizează că „încă nu se îndeplinesc condiţiile pentru ca refugiaţii să se întoarcă în siguranţă”, informează cotidianul britanic The Independent.

Agenţia pentru Refugiaţi a ONU (UNHCR) a declarat că se observă „un trend notabil al numărului celor ce aleg să se întoarcă” atât din afara ţării cât şi de pe teritoriul Siriei.

Aproximativ 31.000 de refugiaţi s-au întors din ţările vecine în primele şase luni ale anului 2017, în timp ce peste 440.000 de persoane s-au întors la casele lor în interiorul ţării - un total ce se apropie de jumătate de milion de refugiaţi.

Andrej Mahecic, unul dintre purtătorii de cuvânt ai UNCHR, a declarat că principalele destinaţii sunt Alep, Hama, Homs şi Damasc - oraşe ce sunt toate controlate de forţele guvernamentale loiale preşedintelui Bashar al-Assad după lupte devastatoare cu grupurile rebele. Acesta a mai declarat că refugiaţii sirieni întorşi la casele lor caută să-şi regăsească membrii familiei, proprietăţile, şi că „în unele cazuri decizia lor de a se întoarce este un răspuns la o îmbunătăţire, reală sau percepută astfel, a condiţiilor de securitate din unele părţi ale ţării”.

Acesta a avertizat însă că, în ciuda noilor speranţe pentru pace oferite de negocierile de la Astana şi Geneva, „UNCHR consideră că în Siria nu se îndeplinesc condiţiile pentru ca refugiaţii să se poată întoarce în siguranţă”.

„Sustenabilitatea îmbunătăţirilor în ceea ce priveşte securitatea în multe din aceste zone în care refugiaţii au decis să se întoarcă nu este încă certă, în plus, există un risc semnificativ de siguranţă în multe zone din Siria”, a adăugat acesta. La acestea se adaugă faptul că „accesul la refugiaţii de pe teritoriul Siriei rămâne o provocare, convoaiele umanitare nu pot ajunge în mod regulat în multe dintre aceste zone”.

Un progres limitat a fost făcut la negocierile pentru pace susţinute de către ONU în Geneva,  ţările occidentale privind cu îngrijorare un eventual acord de încetare a ostilităţilor obţinut de către statele ce susţin regimul preşedintelui Bashar al-Assad, Rusia şi Iran, sau în negocierile organizate de Turcia în Astana.

UNCHR a avertizat că o întoarcere masivă a refugiaţilor în Siria nu este sustenabilă fără existenţa locurilor de muncă, alimente şi apă, asistenţă medicală şi educaţie - toate dintre acestea fiind aproape distruse în cei şase ani de război civil în care s-a observat distrugerea ilegală a infrastructurii civile, în special a spitalelor şi a şcolilor.

Kevin Kennedy, coordonatorul eforturilor umanitare ale ONU pentru Siria, a afirmat că în prezent aproape 14 milioane dintre cele 18 milioane de persoane ce au rămas în Siria au nevoie de asistenţă umanitară. Dintre aceştia, 4,5 milioane sunt prinşi în zone greu accesibile sau aflate sub asediu şi „au nevoie disperată” de ajutor umanitar - ajutor blocat atât de forţele guvernamentale cât şi de grupurile de rebeli.

Peste 5 milioane au părăsit Siria de începutul acestui conflict, în principal în ţările vecine, Turcia, Iordania şi Liban. În ultimii doi ani aproximativ 250.000 de refugiaţi s-au întors în ţară, în principal din Turcia. În ceea ce priveşte Europa, în prezent doar 8% dintre refugiaţii ce ajung pe continent sunt sirieni.

Mai multe pentru tine:
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Sărbători fără fiul și fiica ei, stabiliți în Franța și în Dubai. Cum își alină Marina Almășan dorul: „Beau cafeaua dintr-o cană cu chipul lor”. Ce meserii au Victoraș și Marinuș?
De câți bani ai nevoie ca să trăiești decent în Spania. O româncă a spus cât a cheltuit în noiembrie: „O viață fără lipsuri”
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi