Mesajul noului purtător de cuvânt al Hamas. Gruparea a confirmat oficial moartea mai multor comandanți de rang înalt ai aripii militare

0
Publicat:

Gruparea islamistă palestiniană Hamas a admis că cinci lideri de rang înalt ai Hamas, inclusiv fostul purtător de cuvânt având pseudonimul Abu Obeida, au fost uciși de forțele de apărare israeliene (IDF), potrivit unui comunicat video transmis luni de noul purtător de cuvânt al aripii sale militare, brigăzile Ezzedin al-Qassam.

Acesta a confirmat moartea predecesorului său, căruia i-a preluat pseudonimul de război Abu Obeida, și a declarat totodată, înaintea întâlnirii dintre Donald Trump și Benjamin Netanyahu în SUA, că gruparea islamistă „nu va renunţa” la arme.

„Poporul nostru se apără şi nu va renunţa la armele sale atât timp cât va dura ocupaţia, nu se va preda, chiar dacă va trebui să lupte cu mâna goală”, a anunțat el într-o înregistrare video difuzată pe Telegram.

Anunțul a venit la scurt timp după ce au apărut știri privind alegeri pentru conducerea Hamas, relatează Jerusalem Post.

Washingtonul şi mediatorii regionali doresc să accelereze ritmul procesului de pace şi să lanseze a doua fază a unui armistiţiu fragil care se află în vigoare din octombrie între Israel şi Hamass în Fâşia Gaza, relatează AFP.

În centrul acestor discuţii se află dezarmarea Hamas, o propunere respinsă de către mişcare, care în schimb a propus „o îngheţare sau o depozitare a armamentului”.

„Cerem tuturor părţilor vizate să acţioneze în favoarea dezarmării armamentului ucigaş al ocupaţiei, care a fost şi continuă să fie folosit în exterminarea poporului nostru”, anunţă luni noul purtător de cuvânt.

Încetarea focului a venit ca urmare a „rezilienței rezistenței”, a adăugat el, reafirmând că Hamas are, în opinia sa, „dreptul de a răspunde crimelor Israelului”.

În mesajul video, Brigăzile Ezzedin al-Qassam aduc omagii „marelui conandant martir Abu Obeida”.

Israelul a anunţat că l-a ucis pe acesta la 30 august, în Fâşia Gaza, într-un atac, însă Hamas nu a confirmat pînă acum oficial moartea acestuia.

Fostul purtător de cuvânt al Brigăzilor Ezzedin al-Qassam, pe numele său adevărat Houdhayfa Samir al-Kahlout, a fost unul dinre comandanţii Hamas care a anunţat, într-un video, atacul de la 7 octombrie 2023.

În timpul războiului, el a devenit o figură centrală, aşteptată cu nerăbdare de către locuitorii Fâşiei Gaza şi de către presă să facă declaraţii oficiale ale aripii armate a Hamas, mai ales cu privire la operaţiuni de schimburi de ostatici israelieni şi deţinuţi palestinieni.

Născut la 11 februarie 1985, elev în Tabăra de Refugiaţi Jabalia, în nordul Fâşiei Gaza, Abu Obeida a intrat în Hamas de tânăr şi a devenit ulterior membru al Brigăzilor Ezzedin al-Qassam.

El a ajuns apoi în postul de unic purtător de cuvânt al grupării, difuzând mesaje video într-o ţinută militară, cu faţa acoperită în mod sistematic cu un keffieh roşu.

Unic purtător de cuvânt al grupării din 2002 a difuzat mesaje video într-o ţinută militară, cu faţa acoperită cu un keffieh roşu.

El a fost ţinta mai multor tentative israeliene de asasinat.

„Timp de mulţi ani, doar un cerc foarte restâns de lideri ai Hamas îi cunoşteau adevărata identitate”, a declarat AFP un oficial Hamas.

Succesorul său a apărut mascat în înregistrarea video, îmbrăcat în stilul caracteristic fostului purtător de cuvânt.

Hamas a confirmat oficial moartea mai multor comandanți de rang înalt

El a confirmat oficial moartea altor patru comandanţi ai Hamas, ucişi în operaţiuni militare israeliene - și anume Mohammad Sinwar, Hakham Muhammad Issa al-Issa, Mohammed Shabana și Ra'ad Sa'ad .

Mohammed Sinwar, fratele arhitectului atacurilor din 7 octombrie, Yahya Sinwar, a fost ucis în mai 2025 – IDF i-a confirmat moartea în august.

A fost ucis într-un atac aerian al Forțelor Aeriene Israeliene în timp ce opera într-un centru de comandă din apropierea Spitalului European din Khan Yunis. Sinwar a fost șeful Brigăzilor Izzadin al-Qassam. În același atac a fost ucis și Shabana, comandant în Brigada Rafah a grupării teroriste.

Ra'ad Sa'ad a fost un terorist de rang înalt în cadrul Brigăzilor Izzadin al-Qassam, ucis într-un atac țintit la începutul acestei luni.

Conform estimărilor israeliene, Sa'ad opera de luni de zile în vastul sistem de tuneluri din jurul orașului Gaza, în nordul Fâșiei Gaza. Surse au declarat că acesta părăsise tunelurile într-un vehicul care se îndrepta spre partea de est a orașului când a fost vizat de lovituri israeliene.

În momentul morții sale, Sa'ad era considerat de surse de securitate israeliene al doilea cel mai înalt oficial din cadrul Brigăzilor Izzadin al-Qassam.

Cât despre Issa, acesta era un membru important al Brigăzilor Izzadin al-Qassam, și a fost ucis în atacurile din iunie asupra cartierului Sabra din orașul Gaza.

A fost considerat un fondator al aripii militare și a fost șef al operațiunilor de sprijin pentru luptă.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare