Mesajul copiilor jurnalistului Jamal Khashoggi pentru ucigaşii tatălui lor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Copiii jurnalistului Jamal Khashoggi, un proeminent critic al guvernului saudit, au transmis într-un mesaj publicat online că îi iartă pe asasinii tatălui lor, relatează BBC.

Salah Khashoggi a publicat vineri un mesaj pe Twitter în care spune: „Noi, fiii martirului Jamal Khashoggi, anunţăm că îi iertăm pe cei care ne-au ucis tatăl, căutând recompensa Atotputernicului”.

Sub legea islamică, o condamnare la moarte poate fi comutată în cazul iertării oferite de familia victimei, dar nu este cunoscut dacă acest lucru ar fi aplicat în cazul Khashoggi.

Fiul lui Khashoggi a transmis în trecut declaraţii în care îşi exprima încrederea, precum şi susţinerea, în ancheta saudită privind moartea tatălui lui. El chiar i-a criticat pe „oponenţii şi inamicii” Arabiei Saudite care, spunea el, încercau să exploateze moartea tatălui lui pentru a submina conducerea ţării.

Jamal Khashoggi, care scria pentru The Washington Post şi trăia în SUA, a fost ucis în interiorul Consulatului saudit din Istanbul, în octombrie 2018.

Oficialii saudiţi susţin că moartea lui este rezultatul unei „operaţiuni ilegale”. La nivel internaţional, justificarea lor a fost pusă la îndoială.

Într-un final, autorităţile saudite au comunicat că el a fost ucis de o echipă însărcinată să îl facă să se întoarcă în State. Jurnalistul se afla în autoexil în SUA din 2017. El a mers pe 2 octombrie 2018 la Consulatul saudit din Istanbul pentru a procura anumite documente necesare pentru a se căsători cu Hatice Cengiz.

Anchetatorii cred că a fost ucis şi trupul lui dezmembrat în timp ce logodnica lui aştepta afară. Nu au fost găsite rămăşiţele lui pământeşti.

În decembrie 2019, după un proces ţinut departe de public, o curte de justiţie din Riad a condamnat la moarte cinci bărbaţi pentru rolurile avute în operaţiune. 

Detaliile dispariţiei şi ale morţii lui au şocat lumea, iar potrivit unui raport ONU este posibil ca prinţul moştenitor Mohammed bin Salman şi alţi înalţi oficiali saudiţi să fi fost implicaţi. Prinţul a negat acuzaţiile de a fi fost implicat în crimă, dar a spus că îşi asumă „întreaga reponsabilitate ca lider în Arabia Saudită, mai ales pentru că a fost comisă de indivizi care lucrau pentru guvernul saudit”.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție